6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSportRuşanu: Jeffrey Franks nu vorbeşte cu opoziţia

Ruşanu: Jeffrey Franks nu vorbeşte cu opoziţia

Senatorul PNL Dan Radu Ruşanu i-a reproşat, miercuri, şefului misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, că nu a consultat şi opoziţia, acesta răspunzându-i că PNL nu a răspuns la cererile sale de a se întâlni cu liderii liberali, conform Mediafax.

Ruşanu s-a folosit de întâlnirea dintre conducerea Senatului şi delegaţia FMI pentru a a-i reproşa lui Franks faptul că FMI nu s-a consultat cu opoziţia în ceea ce priveşte noul acord de tip preventiv încheiat cu Fondul.

Şeful misiunii FMI în România a intervenit şi a precizat că la fiecare vizită de evaluare pe care a făcut-o a solicitat întrevederi cu reprezentanţii opoziţiei şi chiar s-a întâlnit cu lideri ai PSD şi PNL.

Franks i-a spus lui Ruşanu că, în ceea ce priveşte discuţiile despre acordul de tip preventiv încheiat la sfârşitul lunii martie cu România, a „solicitat” atât PNL, cât şi PSD întrevederi pentru consultări.

„Am solicitat să ne vedem şi cu opoziţia, pentru că pentru noi este foarte limpede că măsurile agreate de noi cu Guvernul afectează întreaga populaţie, nu doar pe cei care au votat cu actualul guvern. Am făcut cereri pentru consultări, am stabilit deja o întâlnire cu liderii PSD. Am trimis o solicitare şi la PNL, la care nu ni s-a răspuns încă. Oricum, mai avem încă cinci zile de stat în România pentru misiunea de evaluare, discuţiile nu sunt încă finalizate, mai este timp”, i-a răspuns Franks lui Ruşanu.

Delegaţia FMI se întâlneşte, la această oră, cu conducerea Senatului, la discuţii fiind prezenţi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi reprezentanţi ai grupurilor parlamentare.

O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se află la Bucureşti, în perioada 27 aprilie-9 mai, pentru prima evaluare a noului acord.

Cele mai citite

UPDATE: S-a depășit pragul de 2,5 milioane de voturi la ora 11.30

În Diaspora, duminică este a treia zi de votare. Procesul electoral în afara granițelor a început de vineri La ora 11.30, votaseră 2.533.573 de alegători,...

David Popovici și Selly, apeluri către români în ziua alegerilor prezidențiale: „Hai la vot!”

Campionul olimpic la înot David Popovici a votat duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale, și a transmis un mesaj mobilizator către români. Și...

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...
Ultima oră
Pe aceeași temă