Echipa naţională a României, supranumită „Stejarii”, a fost învinsă de formația Spaniei, cu scorul de 21-18 (7-13), duminică, pe Estadio Nacional Complutense din Madrid, într-un meci din etapa a treia a competiției Rugby Europe Championship.
România a obținut eseuri prin Ionuţ Dumitru (minutul 7) şi Vlăduţ Zaharia (68), iar Florin Vlaicu a contribuit cu două lovituri de pedeapsă (1, 19) şi o transformare (9).
Meciul următor al „Stejarilor” este programat pe 9 martie, împotriva Rusiei, pe Stadionul Municipal din Botoşani.