UPDATE Preşedintele comisiei, Darius Vâlcov (PSD) a anunţat că proiectul a fost schimbat total de către comisie, el arătând că a fost modificat inclusiv titlul şi că proiectul nu se mai referă la Roşia Montană, ci la exploatări auro-argintifere în general. Modificările operate de PSD sunt menite să evite situaţia ca proiectul să fie declarat neconstituţional, pe motiv că se referă la interesele unei singure firme.
Vâlcov a spus că Acordul dintre Guvern şi RMGC a fost scos din proiectul de lege trimis de Guvern.
„S-au adopt opt amendamente, de la titlul legii, care a fost modificat, şi primele opt articole, care au schimbat total legea. În primul rând Acordul a fost scos. La articolul 1 din proiectul de lege se pomenea de un Acord. Acordul a fost respins”, a spus Vâlcov.
E a arătat că niciunul dintre amendamentele adoptate nu face referire la proiectul Roşia Montană.
UPDATE În cadrul dezbaterilor au fost adoptate mai multe amendamente ale PSD sprijinite de PPDD şi PC.
UPDATE Întrebat de ce votat alături de PSD pentru proiectul de lege în forma Guvernului, senatorul PPDD Haralambie Vochiţoiu a precizat: „Azi a fost o propunere să sistăm discuţiile şi să trântim proiectul de lege. Nu am fost de acord cu cel care a propus să sistăm discuţiile. Am votat pentru ca discuţiile să continue. La vot s-a supus continuarea discuţiilor sau sistarea lor”, a adăugat Vochiţoiu.
Dezbaterile secrete din Comisia pentru Roşia Montană par să contureze o nouă majoritate parlamentară. UDMR a propus în cadrul dezbaterilor respingerea proiectului de lege.
Propunerea nu a fost, însă, acceptată de PSD, PC şi PPDD care au strâns nouă voturi, contra celor şapte ale PNL şi UDMR, care au votat respingerea proiectului. Acest vot echivelază, practic, cu blocarea respingerii proiectului, iar acesta va fi doar amendat.
La ora transmiterii ştirii, parlamentarii din comisie discută amendamentele la proiectul de lege.