România va prelua, din 2016, conducerea Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (International Holocaust Remembrance Alliance/IHRA), informează un comunicat al Ministerului de Externe (MAE), remis vineri redacției.
Decizia a fost luată la 10 ani de la acceptarea țării noastre ca membră cu drepturi depline în Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research/ITF, predecesorul IHRA.
Decizia cu privire la preluarea preşedinţiei IHRA de către România are loc la 10 ani de la acceptarea ca membru cu drepturi depline a ţării noastre în , precum şi de la publicarea Raportului Final elaborat de Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului din România (noiembrie 2004).
”Acceptarea României pentru preluarea președinției Organizației este expresia recunoașterii eforturilor autorităţilor române de a prezerva memoria Holocaustului prin intermediul instrumentelor legale şi administrative dezvoltate la nivel național şi local, inclusiv prin colaborarea cu societatea civila şi organizațiile evreieşti. De asemenea, este o recunoaștere a voinței ţării noastre de a combate mai intens şi mai eficient fenomenele de antisemitism, de negare a Holocaustului, xenofobe si extremiste de orice fel”, precizează Ministerul de Externe.
România a devenit membră cu drepturi depline în 16 decembrie 2004, în timpul preşedinţiei italiene. În octombrie 2003, a fost lansată Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului din România. Componenţa Comisiei a inclus cercetători din România, SUA, Israel şi Germania. Profesorul Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru Pace, a fost desemnat preşedintele Comisiei.
În noiembrie 2004 a fost prezentat la Bucureşti Raportul Final elaborat de Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului din România, ale cărui recomandări s-au concretizat în principal prin înfiinţarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” şi prin completarea manualelor şcolare de istorie conform concluziilor Raportului Final, pentru a aborda şi problematica Holocaustului.
Au fost introduse, totodată, cursuri opţionale de studiere a istoriei Holocaustului şi a fost publicat un manual privind istoria Holocaustului din România.
Alianţa Internaţională pentru Memoria Holocaustului (International Holocaust and Remembrance Alliance/IHRA), fostă ITF (Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research) este o organizaţie inter-guvernamentală, creată în 1998, la iniţiativa premierului suedez Göran Persson. Alianța încurajează cercetarea și comemorarea Holocaustului și acordă sprijin pentru inițiativele demarate în acest sens.
În prezent, organizaţia numără 31 de state membre: Argentina, Austria, Belgia, Canada, Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, Elveţia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Spania, Suedia, SUA, Ungaria, Serbia, Irlanda, Slovenia.