Ţările din Balcani nu au organizat niciodată Cupa Mondială, însă fosta Iugoslavie, care s-a destrămat în 1991, a găzduit un turneul final al Campionatului European 1976 cu patru echipe.
”Cred că merită să discutăm acest plan al lui Tsipras (premierul elen Alexis Tsipras), a declarat Borisov cu prilejul unei conferinţe de presă din timpul reuniunii la nivel înalt Bulgaria-Grecia-România-Serbia de la Varna.
Tsipras a spus că vor fi demarate consultări între cele patru ţări privind posibilitatea de a deveni candidate la un eveniment sportiv major în următoarea perioadă de 10 ani.
”La fel ca Bulgaria şi Italia, gazde ale Campionatului Mondial de volei masculin, cele patru ţări – Serbia, Grecia, România şi Bulgaria – pot să găzduiască CM 2030 de fotbal”, a spus Borisov.
Pentru CM 2030, Anglia şi-a anunţat deja intenţia de a întocmi un studiu de fezabilitate pentru o candidatură comună alături de Irlanda de Nord, Scoţia şi Ţara Galilor. Irlanda şi-a manifestat de asemenea interesul de a se alătura acestei candidaturi.
În America de Sud, Argentina, Uruguay şi Paraguay şi-au anunţat deja intenţia pentru o candidatură comună la CM 2030, an în care se va marca a 100-a aniversare de la prima Cupă Mondială care a avut loc în Uruguay (1930).
Marocul, după 5 candidaturi eşuate, ultima pentru CM 2026, se gândeşte la o nouă încercare în 2030, de data aceasta alături de Algeria şi Tunisia.
Ediţia 2026 a CM va fi organizată în comun de SUA, Mexic şi Canada. Ediţia din 2022 va fi găzduită de Qatar.
România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală.