4.4 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSportVeste bună de la Bruxelles. România ar putea primi un ajutor de...

Veste bună de la Bruxelles. România ar putea primi un ajutor de 8,5 milioane de euro pentru inundaţiile din 2014

Comisia pentru bugete a Parlamentului European a aprobat, marţi, alocarea unui ajutor de 8,5 milioane de euro României pentru a compensa pagubele provocate de inundațiile din 2014, informează Mediafax.

„În cazul României, cererea de mobilizare a FSUE privește inundațiile din lunile aprilie – mai 2014, care au afectat 30 din cele 42 de județe ale țării, respectiv, cele din iulie – august 2014, care au lovit regiunea Sud-Vest Oltenia. Numai în cazul inundațiilor din sud-vestul României, au fost avariate 2.300 de case, 20 de școli și 11 biserici, iar mai multe diguri şi baraje au fost distruse. În total, peste 126.000 de români au fost afectați de viituriile din 2014”, se arată în comunicatul PPE.

Sprijinul financiar provine din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) care a fost creat special pentru a sprijini statele membre și cele candidate afectate de catastrofe naturale majore.

„Prin raportul votat astăzi, vom aloca circa 8,5 milioane de euro pentru a rambursa o parte din costurile aferente operațiunilor de urgență, dar și pentru refacerea infrastructurilor afectate de viituri. Este modul prin care Uniunea Europeană își arată solidaritatea față de persoanele afectate de inundații”, a declarat eurodeputatul Siegfried Mureșan, după votul din Comisia pentru bugete.

Pe lângă cele 8,5 milioane de euro acordate României, raportul mai prevede acordarea a două milioane de euro pentru Bulgaria, respectiv, 56 de milioane de euro pentru Italia, tot pentru inundațiile din 2014.

Votul final pe raportul deputatului european Siegfried Mureșan va fi acordat de plenul Parlamentului European în ședința din 6 – 9 iulie.

 

Cele mai citite

Arbitrii români, delegați pentru meciuri importante din Europa League și Liga Campionilor!

Radu Petrescu și Marian Barbu au primit delegări pentru partide de top în Europa League, în timp ce Istvan Kovacs va arbitra un duel...

Baba Vanga și Nostradamus, predicții pentru 2025. Conflict devastator în Europa

Nostradamus și Baba Vanga sunt două dintre cele mai cunoscute figuri în materie de preziceri și profeții, fiecare având un impact semnificativ asupra imaginației...

România sub lupa FMI: bugetul și noi taxe sunt pe masa discuțiilor

O delegație a FMI a ajuns în România să analizeze posibile ajustări fiscale Misiunea Fondului Monetar Internațional, condusă de Jan Kees Martijn, a venit în...
Ultima oră
Pe aceeași temă