4.8 C
București
vineri, 18 octombrie 2024
AcasăSportReferendum, amânat

Referendum, amânat

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că probabilitatea ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să fie amânat după anul care se scurge deja, în acord cu decizia Curţii Constituţionale, şi organizat poate chiar o dată cu alegerile prezidenţiale, devine din ce în ce mai mare, scrie Mediafax.

„Aşteptăm ca la începutul sesiunii parlamentare să stabilim un calendar, numai că acest calendar va trebui racordat la decizia politică, strategică de această dată când supunem proiectul final referendumului. Şi, deocamdată, aşa cum lucrurile s-au conturat, probabilitatea ca referendumul să fie amânat după anul care se scurge, deci pus undeva, poate chiar cu alegerile prezidenţiale, devine din ce în ce mai mare”, a spus Antonescu, într-o emisiune la Antena 3.

El a precizat că nu a vorbit cu preşedintele Traian Băsescu, în cadrul întrevederii de sâmbătă dimineaţă, despre calendar, referendum sau suprapunerea acestui referendum cu prezidenţialele.

Cele mai citite

Cazinoul din Constanța întredeschide ușa, după 4 ani de reabilitare

Toate elementele decorative vor arăta la fel ca acum 100 de ani, spun constructorii, pentru că sunt refăcute după modelul original. Deși la începutul anului,...

Donald Trump îl atacă pe Zelenski: Nu ar fi trebuit niciodată să lase să înceapă acest război

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară a fost invadată de Rusia la 24 februarie 2022, "nu ar fi trebuit niciodată să lase să...

Netanyahu spune că pacea este mai aproape după uciderea lui Yahya Sinwar, liderul Hamas

Moartea liderului mişcării palestiniene Hamas, Yahya Sinwar, oferă şansa păcii în Orientul Mijlociu, a declarat joi seară premierul israelian Benjamin Netanyahu, potrivit Pro Tv. El...
Ultima oră
Pe aceeași temă