Președintele Iohannis a declarat, vineri, referitor la situația din Republica Moldova, că urmărește cu atenție situația de la Chișinău și că este important că Moldova să își păstreze drumul european.
"Urmăresc cu atenție şi preocupare situația din Republica Moldova și sper ca evenimentele petrecute în ultima perioadă la Chișinău să nu ducă la schimbarea opţiunii pro-europene a conducerii Moldovei. Încurajez Guvernul și Parlamentul de la Chișinău să depășească aceste dificultăți, care au culminat cu evenimentele de ieri, și să păstreze orientarea către valorile occidentale. Cred cu tărie că Republica Moldova îşi poate împlini destinul doar în Uniunea Europeană", a scris președintele Iohannis pe contul său de Facebook.
Președintele s-a referit la situația din Republica Moldova și în declarația de presă susținută la Bruxelles, după participarea la reuniunea Consiliului European. ”În final, nu pot să trec peste un eveniment care este foarte important sigur, sigur, pentru noi, dar și pentru ceilalți membri din Uniunea Europeană. Este vorba desigur despre evenimentele din Republica Moldova. Protestele de stradă, nemulțumirile care au culminat cu evenimentele de ieri din Parlamentul moldovean, cu, în final, arestarea unui lider politic, cu mai multe ieșiri din Parlament. Toate aceste lucruri ne îngrijorează. Suntem foarte conectați la informații, urmărim cu foarte mare atenție evoluția din Republica Moldova. Speranța mea, speranța noastră, este ca aceste evenimente să nu ducă la schimbarea orientării pro-europene a conducerii Republicii Moldova. Încurajez Guvernul moldovean, încurajez Parlamentul moldovean să treacă peste aceste dificultăți, să redreseze țara și să păstreze orientarea pro-europeană. Noi, de la București, vom urmări toate aceste chestiuni și vom fi în legătură permanentă cu ce se întâmplă în Republica Moldova”, a declarat șeful statului.