1 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSportRăzboiul Boc-Blaga, faza moţiunilor cu acelaşi titlu

Războiul Boc-Blaga, faza moţiunilor cu acelaşi titlu

Bătălia pentru şefia PDL a depăşit faza negocierilor şi a intrat în faza acuzaţiilor voalate de furt. Este vorba de furtul titlului moţiunii şi furtul startului. Deşi se anunţase că Emil Boc şi Vasile Blaga îşi vor prezenta luni programele cu care intră în cursă, vicepreşedintele PDL, Valeriu Stoica, a aruncat ieri pe piaţă numele moţiunii premierului: „România dreaptă, România puternică”. În plus, Stoica a arătat, din postura de coordonator al echipei care redactează moţiunea lui Boc, că textul a fost definitivat şi conţine măsuri de continuare a reformei instituţionale, dar şi de trecere la performanţă economică.

Declaraţia lui Stoica a făcut instantaneu valuri în tabăra Blaga, în condiţiile în care şi susţinătorii fostului ministru de Interne înclinau spre o variantă asemănătoare. „Eu am constatat că una dintre variantele noastre de lucru în focus grupuri pentru care avem analize a fost preluată exact în moţiunea domnului Boc. Poate a fost o coincidenţă”, a declarat ironic deputatul Cristian Boureanu. Acesta a mai precizat că moţiunea lui Vasile Blaga, intitulată „O Românie dreaptă, o Românie europeană”, va fi prezentată public tot luni, dar la o oră şi jumătate faţă de premierul Emil Boc.

Creşte numărul candidaţilor

Dacă trioul Monica Macovei-Sever Voinescu-Cristian Preda nu a mai spus nimic despre o înscriere în cursa pentru preşedinţia PDL, ieri s-a anunţat adversar pentru Emil Boc şi Vasile Blaga, fostul ministru de Externe Theodor Paleologu. Moţiunea acestuia se numeşte „Privind spre viitor”. Deşi pare incertă strângerea celor 35 de semnături necesare sau susţinerea a zece filiale, aşa cum prevede Statutul PDL, fostul ministru speră să găsească susţinători în rândul celor care-l sprijină pe Emil Boc.

Până pe 12 aprilie se pot depune candidaturile pentru şefia PDL. Convenţia Naţională este programată pentru data de 14 mai.

Cele mai citite

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...
Ultima oră
Pe aceeași temă