Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat miercuri că în opt din cele 45 de penitenciare ale României există, în acest moment, situații tensionate".
"Nu servește nimănui escaladarea tensiunii în penitenciare, nu va determina acceptarea de măsuri grăbite. Nu voi accepta nicio măsură sub presiune!", a avertizat ministrul Justiției, precizând că se adresează inclusiv persoanelor aflate în detenție.
Referindu-se la momentul în care a preluat funcția de ministru al Justiției, Raluca Prună a afirmat că "în noiembrie 2015 eu am primit o moștenire de hârtii. Niciun fel de măsură concretă".
Raluca Prună a subliniat câteva probleme legate de situația penitenciarelor și a deținuților, menționând, printre altele, supraaglomerarea din penitenciare și reinserția socială a persoanelor eliberate din detenție.