Frații Norbert Maior și Francesca Maior au câștigat titlul european de juniori la raliuri, după ce au terminat pe prima poziție în etapa finală, astăzi, care a avut loc în Ungaria.
Originari din Brașov, dar stabiliți în Cluj, acolo unde reprezintă Napoca Rally Academy, aceștia bifează a doua mare performanță pentru automobilismul sportiv românesc după cea reușită de Simone Tempestini, în 2016, când acesta a devenit campion mondial, tot la juniori.
Pentru a fi siguri că vor câștiga titlul, cei doi erau obligați să câștige etapa din Ungaria în fața rivalilor din Italia și Norvegia. Pe un Peugeot 208 Rally4, frații Maior au dominat autoritar competiția rezervată juniorilor, unde au preluat conducerea încă de pe a doua probă specială și nu au mai cedat locul 1 până la finalul etapei.
La finalul celor 12 probe, dintre care a câștigat 5, și 180 de kilometri, echipajul românesc a avut un avantaj final de 7,1 secunde în fața ocupanților poziției secunde, italienii Roberto Dapra și Luca Guglielmetti. Podiumul etapei din Ungaria a fost completat de slovenii Mark Skulj și Matej Car.
„Pot spune că trăim un vis. La începutul anului nici nu îndrăzneam să sperăm că vom ajunge în această postură, de a scrie o pagină frumoaseă pentru motorsportul românesc. Împreună cu Francesca și echipa noastră am făcut multe sacrificii de-a lungul sezonului, iar pe această cale le mulțumesc tuturor celor care au contribuit și ne-au susținut în acest vis. Suntem onorați că am dus steagul României pe cea mai înaltă treaptă a Campionatului European”, a spus Norbert Maior, care a fost încurajat de sute de fani români pe probele de pe asfaltul din țara vecină.
După șase runde care au avut loc în Polonia, Letonia, Suedia, Italia, Cehia și Ungaria, Norbert Maior a strâns 117 puncte, în timp ce următorul clasat în topul final al juniorilor din Europa, italianul Dapra, a ajuns la 113 puncte.
Norbert și Francesca formează un echipaj la raliuri încă din sezonul 2018, atunci când au debutat spectaculos, iar un an mai târziu au devenit campionii României la juniori. Ulterior, au devenit campioni la 2 Roți Motrice în 2020, 2022 și 2023, dar au fost și pe 3 la general în 2020, în condițiile în care pilotează o mașină net inferioară față de ceilalți din topul clasamentului. În acest moment, cu o etapă înainte de finalul sezonului 2023 pe plan intern, cei doi se află pe 3 la general, tot conducând un model Peugeot 208 Rally4.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!