Liderul naţionaliştilor radicali din Ungaria a fost invitatul taberei de vară organizate la Gheorgheni de Tineretul Maghiar din Ardeal.
Şeful Jobbik, Gabor Vona (foto), a făcut o serie de declaraţii şocante, în cadrul taberei de vară organizată în Gheorgheni de Tineretul Maghiar din Ardeal. Această organizaţie este, de asemenea, o formaţiune naţionalistă, apropiată de radicalii din Jobbik şi de moderaţii din FIDESZ, principalul partid de guvernământ din Ungaria.
Vona, care conduce cel mai mare partid de opoziţie din Parlamentul din Budapesta, a criticat FIDESZ pentru că partidul de guvernământ din Ungaria nu s-a folosit de perioada în care preşedinţia de şase luni a Uniunii Europene a fost deţinută de unguri pentru a impune autonomia regiunilor din jurul Ungariei în care locuiesc maghiari. Declaraţiile liderului Jobbik au fost făcute în faţa unui auditoriu compus cu precădere din membri ai Tineretului Maghiari, din Ardeal, organizaţie al cărei scop principal este autonomia Ţinutului Secuiesc. Vona a mai afirmat că, dacă Jobbik ar fi fost la guvernare în locul FIDESZ, formaţiunea sa ar fi fost mult mai hotărâtă decât reprezentanţii partidului condus de premierul maghiar, Viktor Orban.
„Marketing politic”
În opinia liderului naţionaliştilor radicali din Budapesta, FIDESZ ar fi „adoptat o formă de marketing politic care a fost practicat şi de Partidul Socialist din Ungaria, adică face declaraţii fără să le materializeze”. În acest sens, el s-a referit şi la problema oferirii dreptului de vot în cadrul alegerilor din Ungaria pentru etnicii maghiari care au obţinut cetăţenia maghiară, ca urmare a unei legi care a intrat în vigoare la începutul acestui an şi care a fost iniţiată de FIDESZ. Deşi reprezentanţii Guvernului din Budapesta au promis că maghiarii de peste graniţă vor primi dreptul de vot, această promisiune nu a fost încă pusă în practică.
De asemenea, Gabor Vona a făcut o comparaţie între modul în care Partidul Socialist din Ungaria a susţinut financiar UDMR în perioada în care socialiştii maghiari s-au aflat la guvernare şi modul în care subvenţionează liderii FIDESZ Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania, o asociaţie condusă de vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, şi care încearcă să obţină înregistrarea unui Partid Popular al Maghiarilor din Transilvania. Vona a afirmat că guvernanţii din Budapesta ar trebui să susţină, în mod democratic şi egal, toate organizaţiile maghiarilor din diaspora. Mai mult, liderul Jobbik a spus că există şanse reale pentru obţinerea autonomiei maghiarilor de peste graniţă, dar a adăugat că această problemă ar trebui clarificată în Ungaria. El s-a referit şi la cazul Transilvaniei.
„Dezavantajele coexistenţei”
În opinia lui Vona, după Tratatul de la Trianon, prin care a fost recunoscută Unirea Transilvaniei cu Regatul Român, la finalul primului război mondial, maghiarii s-au obişnuit într-atât cu „dezavantajele coexistenţei”, încât ar fi capabili să construiască nişte regiuni autonome în care şi românii să se simtă acasă.
În prezent, în Ungaria, scena politică este dominată de FIDESZ, un partid naţionalist moderat, membru al Partidului Popular European, care deţine mai mult de jumătate din mandatele parlamentarilor. FIDESZ este asociat la guvernare cu micul Partid Creştin-Democrat, de centru dreapta, iar cel mai mare partid de opoziţie este Jobbik, un partid naţionalist radical, asociat formaţiunilor extremiste din Parlamentul European. Fosta formaţiune de guvernare, Partidul Socialist, are doar câteva mandate de parlamentar şi o influenţă neglijabilă în cadrul politicii externe Ungariei.