12.5 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSportPSD şi UDMR au rezerve serioase faţă de votul prin corespondenţă

PSD şi UDMR au rezerve serioase faţă de votul prin corespondenţă

Liderii PSD şi cei ai UDMR au ajuns, marţi, la o poziţie cvasi-comună asupra votului prin corespondenţă propus de Teodor Baconschi, PSD opunându-se categoric, iar UDMR exprimându-şi „serioase rezerve”, scrie Mediafax.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat, după întâlnirea dintre liderii social-democraţi şi cei ai Uniunii, că a solicitat sprijinul UDMR în blocarea proiectului de lege privind votul prin corespondenţă în cazul românilor din diaspora.

„Am făcut o referire directă la cea mai gravă formă de fraudare pe care PDL şi în special ministrul Teodor Baconschi o pregătesc, cea privind furtul voturilor din diaspora”, a precizat Ponta.

La finalul discuţiilor, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afimat că la nivelul Uniunii există o „reţinere majoră” faţă de acest proiect.

„Avem o reţinere majoră şi chiar dacă la nivelul UDMR nu avem un punct de vedere oficial, am vorbit cu colegii mei şi marea majoritate au fost foarte reticenţi. Nu am spus niciodată că suntem de acord cu formula de vot propusă, reticenţa noastră este foarte puternică”, a declarat el.

Senatorul PDL Viorel Badea a declarat, vineri, că UDMR are în continuare reticenţe privind legea votului prin corespondenţă dar, a adăugat el, PDL va continua discuţiile pentru a ajunge la un numitor comun.

La rându său, deputatul PDL William Brânză a spus că „votul prin corespondenţă este un element de negociere cu UDMR”.

„Dar eu nu văd unde deranjează. S-a înţeles greşit, pentru că la votul necompensat, şi dacă se aduc 5 milioane de voturi, nu pot lua decât acel număr de parlamentari pe diaspora, adică 6”, a comentat deputatul PDL.

Întrebat ce părere are UDMR în coaliţie despre propunerea unui vot necompensat, Brânză a spus că Uniunea „nu are obiecţiuni, îndeamnă la negociere şi este normal să fie o negociere”.

 

Cele mai citite

Opt copii din Fâșia Gaza vor fi tratați în România

Opt copii din Fâşia Gaza, împreună cu familiile lor, au ajuns în România, şi vor fi trataţi în unităţi medicale de specialitate, iar familiile...

Marcel Ciolacu: Din ianuarie, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că anunțul oficial va veni în jurul datei de 15 octombrie. Ciolacu a declarat că Statele Unite sunt partenerul strategic...

Scene apocaliptice la Zaporojie după atacul Rusiei: „Maşinile au luat foc, copacii au fost puşi la pământ”

Rusia a atacat din nou Ucraina cu valuri de drone. La Kiev, asaltul a durat cinci ore. Bombardamentul a avut loc în ziua în...
Ultima oră
Pe aceeași temă