15.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSportPSD si PD se bat pe primaria din Petrosani

PSD si PD se bat pe primaria din Petrosani

Populatia din Petrosani nu a parut foarte interesata de alegerile desfasurate ieri pentru postul de primar. Frig. Strazi linistite.

Mici incidente au spart monotonia acestei zile, pe care cei opt candidati inscrisi in cursa au asteptat-o cu mare interes si emotie. Lupta politica dura dintre PSD si PD
s-a anuntat inca din preziua alegerilor, cand in Piata Centrala din Petrosani un ziarist de la un saptamanal local distribuia gratuit publicatia cu vadit caracter electoral, anti-PSD. "Conform legii, acesta a fost sanctionat cu avertisment de Politia Petrosani, dupa ce i s-a atras atentia ca nu mai avea voie sa distribuie respectivele materiale", declara adjunctul Biroului Electoral Local, procurorul Darius Roman.  Ziua de duminica a debutat absolut banal, desi sectiile de votare au fost deschise, conform legii, inca de la ora 7.00. Temperaturile scazute pentru aceasta perioada nu au fost de natura sa scoata oamenii din case, mai putin pe candidatii si sustinatorii acestora, care si-au facut aparitia la sectiile de votare. Lumea a facut piata, a mers la biserica si abia mai apoi s-a indreptat catre urne, sa depuna buletinul de vot pe care isi stampilasera preferatul. Primele date centralizate i-au nelinistit pe cei care isi doreau sa devina primari pentru un an si trei luni, pentru ca, din 38.351 de persoane cu drept de vot, la ora 9 mai putin de 600 isi exercitasera dreptul constitutional. Politicienii s-au repliat, iar masini inscriptionate cu numele candidatului PSD, Haralambie Vochitoiu, au inceput sa transporte la sectii votantii din Cartierul Colonie. Desi s-au ridicat semne de intrebare cu privire la legalitatea acestei actiuni, reprezentantii Biroului Electoral spun ca nu reprezinta o incalcare a legii, pentru ca oamenii nu au fost scosi din case cu forta si nici nu au beneficiat de alte avantaje. Liderii politici din Valea Jiului au mai anuntat ca la o scoala generala unde era amenajata o sectie de votare s-au gasit materiale electorale cu PD, PSD si PNtCD, dar cum nimeni nu a depus vreo sesizare, incidentul a fost considerat inexistent din punct de vedere legal. De asemenea, nimeni nu a masurat daca se respecta distanta legala dintre sectii si afisarea materialelor electorale, astfel ca unele banere erau amplasate chiar in fata cate unei sectii.
La orele amiezi, o data cu aparitia soarelui, lumea s-a mai dezmortit si, bucuroasa de o zi frumoasa de primavara, a trecut si pe la urne, astfel incat la ora 16.00 prezenta la vot era de 25%.
Alegerile de la Petrosani s-au organizat ca urmare a decesului primarului ales in 2004, Carol Schreter, la mijlocul lunii februarie, la varsta de 75 de ani, in urma unui infarct miocardic supraacut. In cursa electorala s-au inscris 8 candidati ai PD, PSD, Partidului Liberal, PRM, PNG, PC, Partidului Alianta Socialista si PNtCD. Dupa numararea voturilor, astazi se va sti daca municipiul Petrosani are un nou primar, sau urmeaza turul doi.

Cele mai citite

Nicușor Dan recunoaște că „am fost relativ relaxaţi” în fața ciclonului din weekend

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, luni seară, că ”am fost relativ relaxaţi” când a venit ciclonul în weekend, deoarece sistemul de...

Bidonul de Aur

Probabil bântuit de împlinirea, în curând, a cincisprezece ani de când a rămas doar cu dragostea Mihaelei sale, subconştientul afectat al lui Mircea Geoană...

Bursele europene au închis marţi în scădere, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu

Traderii au fost reticenți la investiții, pe fondul escaladării temerilor geopolitice că Iranul va ataca Israelul Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat ziua în declin...
Ultima oră
Pe aceeași temă