Procurorii Mihaiela Iorga şi Oana Hăineală au depus cereri la CSM pentru a deveni judecători, au declarat surse din sistem, pentru Mediafax. Iorga ar fi depus solicitarea în urmă cu o lună, iar Hăineală în urmă cu câteva zile.
Cererea Mihaielei Iorga vine după ce a fost revocată din DNA, procurorii CSM hotărând să revină la parchetul din Bacău. Mihaiela Iorga a contestat la CSM decizia de revocare din DNA, solicitarea fiind respinsă.
Procurorul şef al DNA a cerut revocarea Mihaelei Moraru Iorga pentru că „nu a înregistrat un denunţ în conformitate cu dispoziţiile legale şi nu l-a prezentat spre repartizare procurorului şef al Secţiei din care făcea parte. Neprezentarea denunţului a avut drept consecinţă imposibilitatea aplicării unor dispoziţii procesual penale în raport cu persoane cercetate”. Mai exact, este vorba despre un denunţ pe care procurorul l-ar fi primit prin intermediul aplicaţiei whatsapp.
"Cererea de revocare este un adev fals intelectual. În cererea de revocare se precizează că Dinu Pescariu a denunţat la data de 14.10.2016 o persoană pe nume Vanesa Iusuf şi pe martorul şi pe cumpărătorul de influenţă Claudiu Florică, aspect neadevărat. Daca Inspecţia Judiciară ar fi verificat şi Secţia pentru procurori ar fi solicitat acest document ar fi văzut că Pescariu Dinu a denunţat o cu totul altă persoană, un posibil trafic de influenţă săvârşit de un fost prim-ministru şi s-a denunţat pe el ca şi cumpărător de influenţă", a declarat Mihaiela Iorga în plenul CSM.
În ceea ce o priveşte pe Oana Hăineală, aceasta a fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei în perioada în care ministru era Florin Iordache. După ancheta privind OUG 13, Secţia pentru procurori a CSM a decis să-i retragă delegarea de la minister, la cererea procurorului general al României.