11.7 C
București
sâmbătă, 2 noiembrie 2024
AcasăSportPrimarii liberali: Dam voturile cui vrem noi in turul II

Primarii liberali: Dam voturile cui vrem noi in turul II

» Mai putin disciplinati decat primarii PSD si PDL, edilii PNL din mai multe judete ale tarii sunt hotarati sa-si dea voturile in turul II al prezidentialelor dupa cum le dicteaza interesele sau constiinta, si nu dupa cum le cere partidul.

In localitatile din judetul Tulcea conduse de primari liberali, edilii nu sunt dispusi sa urmeze linia partidului in privinta sustinerii unui candidat sau a altuia la turul doi al alegerilor prezidentiale. Nicolaie Ianosi, spre exemplu, primar al comunei Baia, una dintre cele mai mari localitati tulcene conduse de PNL (aproape 5.000 de locuitori – n.r.), spune ca, "indiferent ce decizie va lua conducerea centrala a PNL, electoratul liberal de aici nu va vota cu Mircea Geoana". "Simpatizantii nostri au o repulsie fata de social-democrati. Politica lor nu are legatura cu doctrina liberala. Electorii liberali din comuna noastra sunt foarte apropiati de PDL si este de asteptat ca si cetatenii din Baia, care au votat masiv in primul tur pentru Crin Antonescu, sa voteze pe 6 decembrie cu Traian Basescu", a declarat ieri primarul liberal. De asemenea, primarul PNL din Casimcea, Gheorghe Tilinca, spune ca nu va tine cont de parerea partidului.

 

"Indiferent ce vor hotari liderii din Bucuresti privind sustinerea unui candidat in turul doi, eu nu ma voi implica in campanie pentru nimeni. Voi lasa electoratul liberal de la Casimcea sa voteze cu cine doreste", a explicat el. In Gorj  parerile primarilor liberali sunt impartite. "Eu as prefera o parte din PDL, nu tot, dar e un partid tot de dreapta. In turul doi as vota cu Basescu, dar cand ma gandesc cate nenorociri a lasat in urma… Pe de alta parte, eu nu am votat niciodata cu PSD, adica din 1990 incoace. Astept sa vad ce spun liderii de la centru, catre ce partid trebuie sa ne orientam in turul al doilea", a declarat primarul comunei Calnic, liberalul Dumitru Vulpe. In schimb, colegul sau de partid Ilie Pietroi, primar in comuna gorjeana Aninoasa, spune limpede ca nu va oferi sprijin nici unuia dintre candidati, indiferent ce spun liderii de la centru.

 

"Nu am pe cine sa votez in turul doi. Eu nu votez cu nici unul dintre candidati. Eu am trei copii si nu vreau sa ajunga copiii mei sa traiasca intr-o tara in care sa se vanda droguri la liber la coltul strazii, cum vrea Basescu. Cat il priveste pe Geoana, el minte nonstop. Promite ca da bani, cate 25.000 de euro. Electoratul care m-a sustinut pe mine este liber sa voteze cu cine vrea in turul doi", spune primarul Pietroi. si primarul liberal din localitatea mureseana Sanger, Alexandru Magheran, stie cum va actiona turul II. "Eu am jurat la borna cu kilometrul zero ca nu votez comunistii. Am votat acum cinci ani cu Basescu si regret toata viata, asa ca la turul doi eu si familia mea nu votam", a declarat Alexandru Magheran, care a mai aratat ca va incerca sa ii convinga insa pe oameni sa voteze cu candidatul PSD.

Pe de alta parte, in judetul Vaslui, primarul orasului Murgeni, Jenica Panica, spune ca nu va face nici un gest pentru sustinerea unui candidat pana nu va vorbi cu senatorul Cristian David, presedintele PNL Vaslui. "Cum va hotari dl David, asa voi face si eu. Este o vorba: «Leaga calul unde spune stapanul». Nu ma voi abate de la decizia partidului", a explicat Panica. Pe Valea Prutului, in schimb, primarul liberal al comunei Vetrisoaia, Vasile Puiu, pare decis sa sfideze orice ordin venit de la centru. "Nu vreau sa-mi dau electoratul peste cap. Ii voi lasa sa decida singuri, nu-i voi influenta in nici un fel. Nu sunt curva politica, nici in viata de zi cu zi", spune primarul. La Botosani liberalii s-au declarat fie neutri, fie pro-Geoana in lupta acestuia cu Traian Basescu in turul doi.

 

Si in judetul Cluj cei mai multi dintre primarii liberali spun ca vor sa-l sustina pe Mircea Geoana in turul II al alegerilor prezidentiale. Primarul comunei Mica, Pavel Goron, este absolut categoric. "Am mai fost cu PD-ul si am vazut ce a iesit. Daca PNL ar adopta o alta solutie, eu as desfiinta organizatia liberala din Mica", a spus primarul Goron. De asemenea, primarul liberal al comunei Frata, Vasile Trif, a spus ca il sustine pe Mircea Geoana, deoarece, daca ar fi ales acesta, "ar fi mai putin scandal, nu am fi ca acuma, sa iti fie frica sa iesi pe strada ca vine Securitatea si te leaga". In schimb, primarul liberal din Catcau, Calin Muresan, ar inclina spre Traian Basescu. "Dar sincer sa va spun, nici unul nu imi place cu adevarat", a completat acesta. La randul sau, Gavril Mihut, primarul din Chiuiesti, ar vota pentru Traian Basescu, dar doar din motive ideologice.

 

"Nici unul dintre cei doi candidati nu este bun cu adevarat", a tinut sa spuna primarul din Chiuiesti. Exista insa si primari PNL din judetul Cluj care nu l-ar sustine pe nici unul dintre candidati. Viorel Crainic, primarul din Belis, a declarat ca Traian Basescu si Mircea Geoana "sunt tot un drac". "Ar fi mai bine ca partidul sa ramana in opozitie", a incheiat Crainic.

Cele mai citite

Captură de milioane în Portul Constanța: Peste patru tone de dulciuri și zeci de mii de haine și jucării contrafăcute

Dulciurile și articolele contrafăcute, confiscate de inspectorii vamali, proveneau din China și sunt în valoare de 7,5 milioane de lei Captura a fost făcută de...

Pregătiți hainele groase! Vremea se schimbă brusc de duminică

La începutul săptămânii viitoare, valorice termice vor creşte ușor şi se vor situa, în general, în limitele perioadei Sâmbătă încă ne vom mai bucura de...

Ambasadorul României la Chișinău: Fiecare cetățean al Republicii Moldova reprezintă obiectul unui război hibrid, dus consecvent de Moscova

Diplomatul român îi îndeamnă pe moldoveni să nu se lase influențați de nimeni în luarea deciziei despre viitorul țării Moldovenii se află într-un moment de...
Ultima oră
Pe aceeași temă