13.9 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSportPresedintele german Horst Kohler, in Romania

Presedintele german Horst Kohler, in Romania

Presedintele german Horst Köhler se va afla astazi si maine in Romania, in vizita de stat, la invitatia presedintelui Traian Basescu. Köhler, insotit de sotia sa, Eva Luise, va avea convorbiri cu presedintele si primul-ministru si va vizita Sibiul, capitala culturala europeana.

Vizita lui Horst Köhler are loc intr-un moment de gratie al relatiilor bilaterale. Germania a fost printre primele si cele mai importante sustinatoare ale aderarii Romaniei. Insasi decizia luata la Summitul de la Helsinki, in 1999, de a deschide negocierile de aderare cu Romania, a fost privita ca rezultat al sustinerii germane. In 2007, in primul an de la aderarea la Uniunea Europeana, cand s-au implinit 40 de ani de relatii diplomatice bilaterale, Romania a fost una dintre tarile care au sustinut planul cancelarului german si presedinte in exercitiu al UE, Angela Merkel, de relansare a Tratatului Uniunii Europene.

Germania este al doilea partener comercial al Romaniei, dupa Italia, aproximativ 15% din volumul schimburilor comerciale romanesti realizandu-se cu Germania. In 2006 s-a inregistrat o crestere de peste o treime a schimburilor bilaterale, a caror valoare s-a ridicat la 11,6 miliarde euro. Balanta comerciala intre cele doua tari este, bineinteles, inclinata in favoarea Germaniei, care in 2006 a exportat in Romania bunuri in valoare de 7,2 miliarde de euro – in primul rand autovehicule, masini, birotica, precum si echipamente pentru productia si distributia energiei electrice. Exporturile romanesti in Germania au atins 4,3 miliarde euro. Este vorba despre produse finite, mai ales textile si imbracaminte realizate in lohn. Valoarea investitiilor germane in Romania s-a ridicat anul trecut la 1,5 miliarde euro, Germania fiind al patrulea investitor de pe piata romaneasca, daca se iau in consideratie numai firmele inregistrate in tara noastra. Nu exista date despre nivelul investitiilor romanesti in Germania, dar nu inseamna ca acestea nu exista. Cele mai insemnate par sa fie in domeniul imobiliar. In Bucuresti functioneaza, din 2002, si Camera de Comert si Industrie Romano-Germana.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă