3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportPreședintele FRF anunță câți tricolori s-au vaccinat anti-COVID

Președintele FRF anunță câți tricolori s-au vaccinat anti-COVID

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, vineri, la finalul Comitetului Executiv al FRF, că 75% dintre jucătorii echipei naţionale s-au vaccinat anti-COVID.

„Avem un procent de vaccinare la nivelul primei reprezentative superior ratei de vaccinare la nivel naţional. Dacă la nivel naţional avem o rată de vaccinare de 33%, la nivelul primei reprezentative vorbim de o rată de vaccinare de peste 75% în rândul jucătorilor. Toţi membrii staffului tehnic şi staffului suport sunt vaccinaţi, este şi o condiţie de participare de altfel”, a declarat Burleanu.

Referitor la deplasarea în Germania a echipei naţionale pentru partida din preliminariile CM 2022, Burleanu a spus că jucătorii vor fi obligaţi să respecte aceleaşi reguli de prevenire a răspândirii bolii ca şi până acum.

„Nu există această măsură de carantinare în Germania, dar, ca şi până acum, există bule în care sportivii trebuie să intre, să fie foarte bine protejaţi. Ne dorim să nu mai avem cazuri pozitive cum am avut la acţiunea precedentă, astfel încât să terminăm această acţiune cu toţi jucătorii apţi din punct de vedere medical”, a mai spus preşedintele Federaţiei.

România va disputa două partide în luna octombrie în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale 2022:
Vineri, 8 octombrie: Germania – România, ora 21:45 – Volksparkstadion (Hamburg)
Luni, 11 octombrie: România – Armenia, ora 21:45 – Stadion Steaua (Bucureşti)

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...

Consultări cruciale pentru formarea Guvernului: Marcel Ciolacu, favorit pentru funcția de premier

Președintele României se întâlnește astăzi cu partidele politice pentru a desemna noul premier Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, consultările pentru desemnarea noului premier vor...

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...
Ultima oră
Pe aceeași temă