0 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSportPremierul ideal pentru Antonescu: Să nu facă pe el în faţa lui...

Premierul ideal pentru Antonescu: Să nu facă pe el în faţa lui Băsescu

Preşedintele PNL Crin Antonescu a făcut, luni seara, portretul pe care consideră că ar trebui să-l aibă un premier – să aibă voinţă politică şi „să nu facă pe el” când primeşte apostrofări din partea preşedintelui Băsescu, liberalul considerând că ar întruchipa ambele cerinţe.

„În ce priveşte chestiunea strict personală, cred că e de prisos să spun că nu ard de dorinţa de a fi prim-ministru în general, cu atât mai puţin acum. Dar, în calitate de lider al partidului, dacă am fi în această situaţie şi partidul m-ar desemna nu m-aş da la o parte. Iar despre ce s-ar întâmpla atunci sau nu şi despre ce cred eu că trebuie să aibă în primul rând un prim-ministru în această împrejurare, cred că din acest punct de vedere şi eu, ca şi alţi colegi din PNL, corespundem. Un prim-ministru trebuie să aibă două lucruri în această împrejurare: o bună voinţă politică – acea decizie şi fermitate cu orice risc de a rupe cu clientelele stratificate arheologic – şi, doi: să nu facă pe el, pardon de expresie, atunci când domnul preşedinte Traian Băsescu se răsteşte cum s-a răstit la domnul Berceanu, de exemplu”, a făcut Antonescu, la Realitatea TV, portretul calităţilor pe care ar trebui să le aibă premierul care să conducă în acest moment.

Potrivit NewsIn, preşedintele PNL a explicat şi contextul în care a anunţat că partidul său este gata să preia guvernare, iar el funcţia de premier. „E corectă şi poziţia domnului Ponta care spune , însă în ce ne priveşte, noi am avut o propunere iniţială şi pe care ne-o menţinem ca având şanse infezabile cu un guvern de tehnicieni, cu o durată cam cât micşorarea pensiilor, până la 31 decembrie, dacă o majoritate parlamentară rezonabilă convine asupra unor măsuri care să nu afecteze pensiile şi salariile. Iar pentru că s-a pus problema că PSD nu vrea să guverneze până la viitoare alegeri şi s-a presupus şi despre noi că nu dorim să ne asumăm răspunderea, atunci am spus că nu fugim pentru că e un moment greu, nu dorim doar să câştigăm puncte electorale pe spinarea oamenilor afectaţi de măsuri. Dacă este posibil din punct de vedere politic, dacă un parlament ne-ar da votul de învestitură, presupunând înainte că şi preşedintele desemnează PNL să facă guvenul, noi suntem gata să ne asumăm chiar şi singuri această răspundere. Avem un pachet de măsuri, credem în ele şi suntem gata să ne punem pielea la bătaie”, a susţinut Antonescu.

Guvernul şi-a angajat luni răspunderea asupra legilor care introduc scăderea cu 25% a salariilor bugetarilor şi cu 15% a pensiilor, iar PSD a anunţat depunerea unei moţiuni de cenzură, pe care liberalii au anunţat că o vor vota.

Cele mai citite

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...
Ultima oră
Pe aceeași temă