3.3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSportPremierul, chemat lunar la raport în Senat

Premierul, chemat lunar la raport în Senat

Conducerea Senatului a aprobat, marţi, un memorandum care prevede invitarea, lunar, a premierului pentru ca acesta să susţină rapoarte de activitate pe principalele domenii de interes, potrivit Mediafax.

Memorandumul aprobat prevede o măsură numită „Ora guvernului”, prin care premierul să fie invitat în plen, lunar, pentru a prezenta rapoarte pe principalele domenii de interes public şi politic, dar şi pe teme europene.

Conducerea Senatului nu a stabilit un orar pentru astfel de invitaţii, vicepreşedintele Ioan Chelaru precizând că prezenţa premierului în Senat va depinde de programul şefului Guvernului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă