Victor Ponta, liderul PSD a declarat că membrii PSD nu vor participa la procedura de asumare a răspunderii guvernului pentru legea plafonării salariilor profesorilor.
„Am intrat într-un joc absurd, din care nimeni nu mai înţelege nimic, noi nu vom participa la vot, vom ieşi din sală”, a declarat Ponta în cadrul unei emisiunii de la Realitatea TV.
„Legea este neconstituţională, iar dacă Curtea constituţională nu se va sesiza o vom abroga noi”, a declarat Ponta în legătură cu legea codului social al Guvernului Boc. El a mai spus că ceea ce PSD are în plus faţă de actualul guvern este faptul că poartă dialoguri nu numai cu sindicatele ci şi cu patronatele pentru modificările pe care vor să le facă la Codul Muncii.
„Un preşedinte care în mod constat obstrucţionează Parlamentul nu este un preşedinte constituţional”, a mai declarat Ponta referindu-se la rolul pe care îl are Băsescu în adoptarea legilor.
„Datoria opoziţiei este de a crea o alternativă, nu să conducem pentru că aşa s-a întoarce totul cu susul în jos”, a spus Victor Ponta.
________________________________________________________________________
Despre închideriea spitalelor şi a reorganizării lor, Victor Ponta spune că acestea nu sunt înţelese corect de publicul românesc. „Singurul document oficial în care se scrie despre închiderea spitalelor este acordul cu FMI, dar legea românească spune că acest lucru se poate face numai cu acordul autoritâţilor locale. Dacă mâine medicii se duc la serviciu şi primarul redeschide acest spital, conform legii trebuie să primească bani pentru acest spital”, a declarat Ponta.
El a recunoscut că unele spitale nu sunt funcţionale şi ar trebui închise dar unele erau necesare. Pentru a delimita aceste instituţii, Victor Ponta crede că ar trebui să existe nişte criterii clare şi bine definite.
„Coplata este o soluţie utilizată şi în alte ţării, dar nu trebuie aplicată în perioadă de criză”, a declarat Ponta.
„Aşa cum doamna Udrea pimeşte bani pentru logo-uri pentru de toate, probabil că primea bani şi pentru spitale„, a mai spus Ponta
Victor Ponta s-a aflat, sâmbătă, în Braşov, pentru o cursă de raliuri. În acelaşi timp avea loc protest datorat închiderii spitalelor. Întrebat de reporterul Realitatea TV dacă nu ar fi trebuit să fie mai aproape de oameni, Victor Ponta a declarat că nu vrea să fie demagog şi că „din când în când e normal să am o zi liberă”.
Acesta a mai spus că, în caz că ar ajunge într-o funcţie de premier sau de preşedinte, nu ar îndeplini această funcţie timp de 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an.
________________________________________________________________________
Legat de scăderea în sondaje a USL-ului liderul PSD a declarat că „că dacă o ţinem aşa, o să ajungem la 10%”.
„Noi ne dorim să avem 51%. Nu cred că, într-o ţară democratică, nu ar fi normal să luăm 90%. Acest lucru s-a întâmplat în Ungaria, cu FIDESZ, şi aceea nu mai este o ţară democratică.”, a spus Ponta.
_______________________________________________________________________
Legat de faptul că senatorul Cătălin Voicu rămâne în arest, dar acesta încă nu a fost exclus din PSD, Ponta a declarat că „Voicu nu mai este membru, este suspendat. Dacă instanţa spune că e nevinovat, e normal să redevină membru.”
„La cazul Severin am acţionat în 48 de ore. Este vorba de standarde politice.”, a spus Ponta, făcând o paralelă cu faptul că Roberta Anastase a rămas preşedinte al Camerei Deputaţilor.
„Domnul Păsat este acuzat de infracţiuni cu violenţă, domnul Cosmin Popescu a fost condamnat astăzi iar cazul Ridzi datează din 2009.”, a continuat preşedintele PSD.
________________________________________________________________________
După o discuţie legată de funcţia de procuror pe care a deţinut-o Ponta, amintită din cablogramele Wikileaks, acesta a fost întrebat dacă urmează un val de arestări, în cazul în care USL ajunge la guvernare.
Victor Ponta a răspuns că „un CSM şi un Parchet General în care conducătorii acestor instituţii nu sunt numiţi politici, vor trebui să aplice legea. Din punct de vedere politic nu vom mai ţine controlul pe procurori”
Cu toate că preşedintele PSD s-a declarat bucuros de prezenţa lui în cablogramele Wikileaks, acesta a dezminţit faptul că „e numai gura de el”, cum ar fi pretins unii colegi de partid. Acesta a spus că, după lecturarea în orginal a documentelor, o traducere corectă ar fi „sunt numai vorbe”.
________________________________________________________________________
Victor Ponta a declarat că îl susţine pe Sorin Oprescu la funcţia de Primar General al Bucureştiului, „pentru proiectele sale” şi pentru că „banii Capitalei nu trebuie să ajungă la Elena Udrea”
„Oprescu va candida ca independent, dar va fi susţinut de USL. Cred că domnul Oprescu trebuie să rămână un primar apolitic.”, a spus Ponta.
Preşedintele PSD a mai spus că nici Vanghelie, nici Piedone nu sunt candidaţi mai buni decât Oprescu.
________________________________________________________________________
„Modelul economic actual este unul nesustenabil”, a spus Ponta, precizând că este nevoie de o schimbarea acestuia.
El a declarat că o cotă unică ar fi o variantă bună pentru economia română. „Sistemul fiscal este doar o mică parte a modelului economic. Dacă nu faci un model economic care să impulsioneze locurile de muncă, orice vorbă despre o cotă unică este inutilă.”, a conchis acesta.