17.9 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSportPonta: PDL a ales să rămână în istorie, probabil va fi ultimul...

Ponta: PDL a ales să rămână în istorie, probabil va fi ultimul lor an de existenţă

Preşedintele PSD Victor Ponta spune că urmărind şcoala de vară a PDL concluzia pe care o trage este că formaţiunea va continua politica Băsescu, lucru care îi va trimite pe pedelişti în istorie, şi că probabil acesta va fi ultimul an de existenţă al lor, potrivit NewsIn.

„PDL a ales – va continua politica Băsescu! Asta este concluzia mea la ce am văzut la şcoala lor de vară! Nimic despre problemele reale, nimic despre viitor, nimic despre schimbare! Valorile lor sunt corupţia, minciuna, hoţia, ura şi servilismul”, scrie Ponta pe blog.

„Ce mă interesează pe mine sunt priorităţile reale ale românilor: locurile de muncă, pensiile, salariile, spitalele, şcolile, siguranţa cetăţeanului. Pentru a da soluţii la aceste priorităţi, nu mai merge cu doctrina Băsescu. Nu merge cu împrumuturi noi, tot cu austeritate, cu mărirea clientelei. Nu merge cu , oameni care fac mereu ce le cere şeful – Boc, Udrea, Anastase, Igaş şi ceilalţi. Ei şi stăpânul lor vor condamna România la subdezvoltare”, susţine social-democratul.

Ponta spune că este nevoie „de o schimbare care să ducă la reinventarea noastră, ca ţară” şi că „trebuie să o reconstruim cu totul! Să facem una nouă! Noua Românie. România Corectă. Romania bunului simţ!”. „Veţi vedea, vom vorbi despre viitor, despre un nou proiect. Despre cum trebuie să reparam nedreptăţile de acum, despre cum să eliminăm prostia şi corupţia, despre cum să redevenim mândri că suntem români. Această schimbare o pot aduce doar cei care privesc spre viitor”, promite liderul USL.

„Cei din PDL – i-aţi vazut şi în acest week-end – privesc doar spre trecut, spre opoziţie, spre dezbinare. Ei vor propune doar soluţii de a continua . Ei vor politici prin care să poată continua să fure. Vor veni tot cu tăieri, tot cu austeritate, tot cu lovituri către tineri sau pensionari”, adaugă Ponta, care vorbeşte ca şi Crin Antonescu despre posibilitatea ca PDL să dispară. „Pentru mine, este clar: PDL a ales să rămână în istorie. Probabil, va fi ultimul lor an de existenţă…”, conchide Victor Ponta.

Cele mai citite

Europa League: FCSB victorie spectaculoasă cu FC RFS 4-1

FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din noul format...
Ultima oră
Pe aceeași temă