Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a mulţumit, marţi, în debutul primei şedinţe a BPN a PSD de după alegerile parlamentare, la care a avut acces şi presa, lui Adrian Năstase, pentru faptul că a făcut parte din acest proiect şi a crezut că PSD îşi poate reveni după momentul 2009, potrivit Mediafax.
„Le mulţumesc celor prezenţi, vreau să le mulţumensc celor de acasă, vreau să-i mulţumesc lui Adrian Năstase, care a fost parte a acestui proiect şi care a crezut în faptul că PSD îşi poate reveni după momentul 2009 şi vreau să nu uităm că nu ne-a fost deloc uşor în aceşti trei ani, că nu a fost tot timpul atâta lume nici în sediile de partid, nici la acţiunile noastre, că am avut momente în care nu ştiam cum să ne mai ţinem colegii şi cum să facem faţă la diverse atacuri”, a spus Ponta.
El a arătat că este timp puţin de sărbătorit victoria în alegeri şi a adus în discuţie faptul că acum trei ani social-democraţii erau cu capul jos, îngrijoraţi pentru viitorul lor ca partid.
„Să nu uităm că pe 20 februarie 2010, după Congres, eram încă un partid sfâşiat de discuţii interne”, a spus Ponta.
Frankfurter Allgemeine Zeitung compară victoria USL cu cea a lui Hitler