26.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSportPonta îi cere lui Ungureanu să îl demită pe Blejnar

Ponta îi cere lui Ungureanu să îl demită pe Blejnar

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că îi trimite premierului Mihai Răzvan Ungureanu o scrisoare în care îi cere demiterea şefului ANAF, Sorin Blejnar, pe care îl acuză că a folosit cu scop politic instituţia pe care o conduce, potrivit Mediafax.

Ponta a spus că îi trimite premierului şi documentele primite de la Agenţia Naţională de Integritate, care demonstrează că nu a avut niciun avantaj necuvenit din activitatea de pilot de raliuri.

„Îi voi spune premierului că are o în subordine un funcţionar care a comis abuzuri şi pe care cred că domnul Ungureanu, dacă doreşte cu adevărat şi are puterea, va trebui să îl schimbe”, a afirmat preşedintele PSD.

Ponta a precizat, răspunzând unei întrebări, că nu îi va solicita lui Sorin Blejnar despăgubiri în procesul pe care îl va intenta împotriva şefului ANAF.

„Eu nu îi cer nimic lui Blejnar, ci îi cer premierului Ungureanu, care nu a fost implicat în tot felul de matrapazlâcuri ale acestuia, pentru că pe Blejnar a fost acoperit de Boc, a fost acoperit de Udrea. Premierul Ungureanu are ocazia să demonstreze că într-adevăr s-a schimbat ceva”, a mai spus Ponta.

Cele mai citite

Germania și Franța cer amânarea controalelor biometrice la frontierele UE, invocând riscul de haos pentru călători

Germania și Franța au notificat Comisia Europeană că noul sistem de controale biometrice la frontierele Uniunii Europene nu este pregătit pentru implementare, relatează Financial...

Volkswagen își revizuiește din nou prognozele anuale din cauza performanțelor slabe și a condițiilor economice dificile

Volkswagen a anunțat vineri o revizuire negativă a previziunilor sale anuale, marcând a doua ajustare în mai puțin de trei luni. Această decizie a...

Echipele Apa Nova, pregătite să intervină în caz de posibile acumulări de apă

Ca urmare a avertizărilor meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, care preconizează ploi abundente în zilele următoare, inclusiv în Municipiul București, există riscul...
Ultima oră
Pe aceeași temă