Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a solicitat miercuri liderului PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, prin intermediul unei adrese oficiale, excluderea din partid a europarlamentarului Adrian Severin, membru al organizaţiei din Capitală, informează NewsIn.
Ponta precizează că solicitarea sa vine după ce Severin a depăşit termenul de 24 de ore anunţat în care putea să-şi prezinte demisia din partid.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat marţi că i-a transmis europarlamentarului Adrian Severin că are termen până miercuri să-şi prezinte demisia din partid. Ponta a primit răspunsul: Severin nu va demisiona din Parlamentul European, în ciuda solicitării liderului social-democrat.
Mai mult, Adrian Severin a susţinut că poziţia adoptată de preşedintele PSD Victor Ponta în privinţa sa ar fi cauzată de „presiunile” făcute de liderul socialiştilor europeni, Martin Schulz, care are motive să se bucure de înlăturarea unui „important concurent”.
„
Aştept o investigare corectă, profesionistă, imparţială a faptelor şi după aceea putem sta de vorbă. Înţeleg aceste înclinaţii populiste care ne îndeamnă să dăm rapid satisfacţie opiniei publice fără să cercetăm adevărurile, însă nu cred că oamenii pot fi judecaţi pe baza unui articol de ziar, indiferent cât de convingătoare arfi aparenţele create de ziarul respectiv”, a spus marţi europarlamentarul, într-o intervenţie la Realitatea Tv.