Strategia Guvernului Ponta de a forţa un vot favorabil aderării României la Schengen la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne de la sfârşitul acestei săptămâni prin ameninţarea ministrului de Externe, Titus Corlăţean, că, dacă va fi din nou amânată, atunci România nu mai este interesată s-a întors împotriva Bucureştiului în momentul în care ministrul german de Interne a afirmat răspicat că Germania va face uz de dreptul de veto dacă România va solicita un vot. Ieri, Ponta a făcut pasul înapoi.
Tactica lui Corlăţean, asumată ulterior şi de Victor Ponta şi de Crin Antonescu, a fost să plaseze întreaga responsabilitate a unei eventuale amânări la Consiliul JAI pe umerii europenilor, pe care ministrul român de Externe i-a acuzat că se vor „decredibiliza“ dacă vor respinge din nou România şi Bulgaria. A fost un bluff diplomatic în încercarea de a răsturna o situaţie defavorabilă transformând-o într-o victorie. Germania a răspuns prompt acestui bluff prin ministrul de Interne, Hans-Peter Friedrich, care a declarat răspicat că, dacă cineva – în speţă guvernul român sau bulgar – va forţa un vot privind aderarea la Schengen, atunci Germania se va opune. Mai mult, Friedrich a adăugat că în acest moment nu se mai pune problema nici măcar a aderării în două etape, mai întâi cu porturile şi aeroporturile şi ulterior cu frontierele terestre. Din acest punct de vedere, tactica Guvernului Ponta s-a întors dramatic împotriva sa, dar şi a intereselor României, având în vedere că la Consiliul JAI din martie anul trecut se obţinuse angajamentul ferm al europenilor, inclusiv al Germaniei, că aderarea la Schengen se va face în două etape, cu începere din octombrie 2012. Evenimentele politice din vara trecută de la Bucureşti au dat peste cap această agendă şi, de atunci, România nu a avut parte decât de amânări care nu au fost altceva decât evitarea situaţiei ca un stat sau altul să-şi exercite dreptul de veto, ceea ce ar prăbuşi întregul proces.
Ieri, Guvernul a părut că escaladează tensiunile ca răspuns la poziţia Berlinului, prin miniştrii Apărării, Mircea Duşa, şi de Interne, Radu Stroe. Duşa a făcut apel la sentimentele naţionaliste ale românilor declarând: „Nu trebuie să mai stăm cu capul plecat. România este o ţară a UE cu drepturi depline. Trebuie să ne apărăm demnitatea şi onoarea“, iar Stroe a plusat cu o gafă de proporţii, afirmând – cu binecuvântarea lui Antonescu, din nou – că „Germania a pierdut ocazia să tacă“. Stroe a parafrazat astfel o declaraţie rasistă făcută în urmă cu exact zece ani de preşedintele de atunci al Franţei, Jacques Chirac, care le-a reproşat ţărilor din Estul Europei – inclusiv României – că „au pierdut o bună oportunitate de a tăcea“, după ce şi-au exprimat într-un text comun susţinerea pentru decizia Statelor Unite de a-l îndepărta de la putere pe Saddam Hussein. Chirac sugera atunci că statele ex-comuniste sunt prea mici şi prea insignifiante pentru a fi relevante în disputa internaţională privind războiul din Irak şi, în acest context, declaraţia lui Stroe se dovedeşte o jignire gratuită la adresa Germaniei.
În pofida acestei retorici belicoase aprinse, Guvernul a făcut, în realitate, un pas înapoi prin Victor Ponta, care s-a grăbit să dea asigurări că România nu va solicita un vot în JAI pe tema Schengen. Gestul a fost salutat aseară de preşedintele Băsescu ca fiind unul „înţelept“. Pentru a-şi salva obrazul intern, Ponta a dat vina pe „cei care ne pârăsc la Bruxelles şi la Berlin“, a continuat să susţină că blocarea accesului României în Schengen nu are nimic de-a face cu MCV şi statul de drept şi a evocat din nou faptul că „obiectivele europene ale României trebuie tratate într-o strategie nouă, cu o atitudine realistă, pragmatică şi demnă“. În pofida acestei atitudini sfidătoare, România are puţine opţiuni la îndemână, iar regresul procesului de aderare la Schengen, în momentul în care i se refuză până şi aderarea în două etape, demonstrează că tactica bluff-ului este perdantă. Vocea raţiunii s-a auzit ieri tot din Germania, unde deputatul social-democrat Susanne Kastner i-a cerut lui Friedrich să renunţe la populismul anti-imigraţie şi să menţină aderarea în două etape, iar lui Corlăţean să renunţe la ameninţări populist-naţionaliste lipsite de credibilitate.
