2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSportPonta acuză frauda de la PDL: Duminică nu vom avea alegeri libere...

Ponta acuză frauda de la PDL: Duminică nu vom avea alegeri libere şi corecte

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că alegerile de duminică, din Maramureş şi Neamţ, pentru locurile de deputat rămase libere, nu vor fi libere şi corecte, fiind fraudate de PDL, potrivit Realitatea TV.

Alegerile de duminică din Neamţ au reprezentat principala temă a conferinţei de presă susţinută de preşedintele PSD, Victor Ponta.

„Duminică nu vom avea alegeri libere şi corecte. Votul s-a încercat deja să fie fraudat, cumpărat, influenţat de către PDL şi de către cei de la putere folosind mijloace vădit împotriva legii, fără ca instituţiile statului să-şi facă datoria”, a declarat Victor Ponta.

„În colegiul de la Baia Mare, ieri (joi, n.r.) doamna Elena Udrea personal s-a deplasat la Baia mare. Nu s-a întâlnit cu electoratul, s-a întâlnit cu o patrte din primari şi a promis în numele Guvernului României că semnează proiecte numai în măsura în care duminică aceşti primari vor obţine pentru candidata PDL voturile respective”, a spus preşedintele PSD.

„Societăţile comerciale care au afişat în vitrine postere electorale ale candidatului USL au primit din partea conducerii centrale a ANAF controale trimise de la Bucureşti, cerându-li-se direct să nu mai afişeze posterele cu candidatul USL, ci doar pe cel al PDL, fiind ameninţaţi că vor primi amenzi şi le vor închide afacerile pentru că sprijină Opoziţia”, a mai comentat liderul USL.

Ponta a mai spus că PDL a încălcat legea, susţinând intrarea în cursă a unui candidat de la un alt partid, Partidul Ecologist Român, care nu avea dreptul să-şi aducă un candidat. „Vreau să anunţ, conform legii, că voturile pentru al treilea candidat sunt voturi nule, nu pot fi luate în considerare”, a spus Ponta.

Acesta a vorbit şi despre neregulile din judeţul Neamţ, spunând că acolo lucrurile s-au desfăşurat mult mai „pe faţă”.

„Aceste alegeri se bazează pe mită electorală, presiuni şi ameninţări directe la adresa primarilor, făcute de către liderii judeţeni, de către ministrul Elena Udrea, de către Ioan Oltean, secretarul general al PDL, prin bani daţi sau promişi primarilor numai în funcţie de rezultatul din 21, prin controalele ANAF trimise de Sorin Blejnar de la Bucureşti şi prin candidaturi ilegale cum este cea a candidatului PER, de la Maramureş”, a mai spus liderul USL, completând că va susţine incorectitudinea alegerilor indiferent de rezultat.

Ponta a adăugat că, indiferent de rezultatul alegerilor de duminică, USL va face sesizările necesare către poliţie şi către autoritatea electorală, în aşa fel încât abuzurile să fie sancţionate.

Cele mai citite

Președintele Iohannis, discurs în Bundestag: Uitarea trecutului conduce la repetarea greșelilor

Iohannis a amintit că 2024 marchează 80 de ani de la Debarcarea din Normandia și 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului, momente...

Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri 

Pentru bebelușii născuți prematur fiecare zi este o luptă. Trupurile lor firave au nevoie de atingerea și iubirea părinților, atât de limitată în contextul...

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă