Chiar daca membrii Comisiei de cod electoral nu au reusit nici acum sa lamureasca spinoasa problema a delimitarii colegiilor uninominale, necesare pentru alegerile parlamentare din toamna, liberalii vor sa puna pe agenda o alta problema: alegerea consilierilor locali si judeteni dupa sistem uninominal. Decuparea colegiilor uninominale, operatiune cu miza deosebit de mare, nu i-a mai preocupat pe "alesi" in ultima vreme. Ultima sedinta si-a suspendat, de altfel, activitatea din cauza deja traditionalei lipse a cvorumului, decizandu-se ca discutiile sa fie reluate dupa alegerile locale, adica dupa 15 iunie.
In schimb, liberalii doresc, in frunte cu presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, sa puna pe agenda parlamentarilor o noua tema de dezbateri: extinderea votului uninominal si pentru consilierii locali si judeteni. Mai mult, Olteanu ar vrea ca subiectul sa fie transat chiar pana la sfarsitul actualei legislaturi, preconizand ca noul sistem sa fie aplicat de la urmatoarele alegeri locale. "si in 2012 vom avea alegeri locale. Sper sa utilizam acest mod de alegere uninominala pentru consilieri locali si judeteni, pentru ca la toate palierele promoveaza valoarea individuala", a declarat ieri, la Cluj, presedintele Camerei Deputatilor.
Ca alegerea consilierilor locali si judeteni prin vot uninominal este doar o tema de campanie o sugereaza nu doar optimismul aproape exagerat al sefului deputatilor, ci si insusirea de catre PNL a unui subiect vehiculat de societatea civila si transformat apoi intr-un proiect de lege pe care l-au semnat si parlamentari ai PD-L. Propunerea legislativa, depusa la Senat la sfarsitul lui noiembrie 2007, ii are ca initiatori pe liberalii Horatiu Buzatu, Ioan Ghise, Rares Manescu, Horea Uioreanu, Dragos Ujeniuc si Adina Valean, precum si pe democrat-liberalii Cristian Boureanu, Gabriel Sandu si Mihail Claudius Zaharia. Proiectul pentru uninominalul consilierilor a fost trimis la celebra Comisie de cod electoral si, in cele din urma, a fost adoptat tacit de senatori, fara nici un fel de dezbateri.
Potrivit proiectului, consilierii locali ar urma sa fie alesi in circumscriptii electo-rale constituite la nivelul fiecarei comune si ai fiecarui oras, municipiu si sector al Bucurestiului. O persoana nu va putea candida decat pentru un singur colegiu electoral, iar partidele vor putea propune doar un candidat pentru fiecare colegiu. Castigator in alegeri urmeaza a fi declarat cel care a intrunit cel mai mare numar de voturi valabil exprimate in colegiul in care a candidat, un al doilea tur organizandu-se doar daca doi candidati inregistreaza acelasi numar de voturi.