3.5 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăSportPNL refuză o înţelegere cu PSD pe plan local

PNL refuză o înţelegere cu PSD pe plan local

PSD doreşte să prelungească acordul de colaborare pe care îl are în teritoriu cu liberalii. PNL nu vrea angajamente pe termen lung.

PSD propune liberalilor o colaborare pe plan local, în vederea constituirii unei majorităţi politice la nivelul primăriilor şi consiliilor judeţene. O asemenea idee a fost avansată de secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, în cadrul întâlnirii de luni dintre liderii opoziţiei, întâlnire dedicată stabilirii unei strategii comune. „Obiectivul nostru este să avem o colaborare eficientă în fiecare judeţ, să vedem dacă sunt judeţe unde sunt disfuncţionalităţi”, a explicat Dragnea.

La rândul său, vicepreşedintele PSD, Valeriu Zgonea, a subliniat că îşi doreşte o înţelegere în teritoriu cu PNL „după modelul colaborării cu PC”. Însă PNL nu acceptă ideea unei înţelegeri parafate pe hârtie, susţinând că fiecare organizaţie judeţeană are libertatea de a decide semnarea unei alianţe cu un partid sau altul. Acest lucru, deşi sunt multe judeţe unde funcţionează, încă de la alegerile din 2008, majorităţi PSD-PNL la nivelul consiliilor judeţene. De exemplu, judeţele Galaţi, Dolj, Bacău, Teleorman, Giurgiu şi Bistriţa-Năsăud. Unul dintre participanţii la întâlnirea de luni, deputatul PNL Paul Victor Dobre a declarat pentru România Liberă că „este aproape imposibil să faci o asemenea înţelegere la nivelul a 3.400 de localităţi din România”. „În Galaţi funcţionează din 2008, şi la CJ şi la municipiu o alianţă între cele două partide. Dar nu poţi impune de la centru un asemenea protocol”, a mai spus deputatul liberal.

Nici deputatul PNL Marin Almăşan, coleg de judeţ cu Liviu Dragnea (Teleorman), nu ar mai dori o alianţă cu PSD. „Avem o înţelegere cu PSD pentru consiliul local din Municipiul Alexandria. Dar am vrea să avem libertatea să decidem singuri după alegerile din 2012″, a precizat Almăşan. La rândul său, deputatul PNL de Bucureşti, Alina Gorghiu, a spus că „este imposibil să ajungem în sectorul 5 la o alianţă cu Marian Vanghelie”. „În acest sector suntem în opoziţie faţă de PSD”, a mai declarat Gorghiu. Deputatul Eugen Nicolăescu crede că „organizaţiile locale ale PNL nu trebuie să primească lumină de la Bucureşti”. „Liderii locali ştiu mai bine ce au de făcut. Nu se poate impune o regulă peste tot în ceeea ce priveşte politica locală. Sunt cazuri în care s-au format majorităţi între PDL şi PNL şi chiar PSD şi PDL”, a precizat Nicolăescu pentru România Liberă.

 

Cele mai citite

SUA dezacord pentru construcția unei baze militare israeliene în Fâșia Gaza

Statele Unite şi-au exprimat marţi opoziţia faţă de orice construcţie permanentă a unei baze militare de către Israel în Fâşia Gaza, la o zi...

NATO avertizează: Sabotajul și atacurile cibernetice, provocări majore din partea Rusiei și aliaților săi

Un diplomat de rang înalt a avertizat că în perioada următoare ar putea avea loc acte de sabotaj și atacuri cibernetice care vizează țările...

Prima întâlnire PSD-PNL-USR-UDMR pentru viitoarea guvernare va avea loc miercuri. Csoma Botond: Să găsim un numitor comun

Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că miercuri va avea loc prima discuţie PSD-PNL-USR-UDMR pentru o viitoare guvernare, el arătând că este...
Ultima oră
Pe aceeași temă