2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportPNL a propus-o pe Lenuţa Cobuz pentru funcţia de Avocat al Poporului;...

PNL a propus-o pe Lenuţa Cobuz pentru funcţia de Avocat al Poporului; UDMR – pe Eckstein Kovacs

Grupurile parlamentare ale UDMR l-au propus pe Peter Eckstein Kovacs pentru funcţia de Avocat al Poporului, PNL – pe Lenuţa Cobuz iar PDL – pe Gheorghe Iancu, potrivit mai multor adrese înaintate de grupurile parlamentare Birourilor Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, scrie Agerpres.

Candidatul UDMR, Peter Eckstein Kovacs, este susţinut pentru a deveni Avocatul Poporului şi de 22 de organizaţii neguvernamentale care lucrează în domeniul drepturilor omului şi al apărării drepturilor categoriilor de persoane expuse discriminării din România.

Aceste organizaţii au solicitat Parlamentului să permită participarea reprezentanţilor societăţii civile la audierile candidaţilor pentru Avocatul Poporului în comisiile permanente de specialitate.

Propunerea pe care PNL a înaintat-o Birourilor Permanente pentru Avocatul Poporului este Lenuţa Cobuz, specialist în justiţie militară, care lucrează în sectorul privat în calitate de consilier juridic. Potrivit CV-ului anexat de liberali propunerii lor, Lenuţa Cobuz a lucrat înainte de 2005 ca ofiţer de justiţie, consilier principal la Inspectoratul MApN şi preşedinte al Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din MApN.

Grupurile parlamentare ale PDL îl propun pe Gheorghe Iancu, care a mai îndeplinit funcţia de Avocat al Poporului.

Grupurile parlamentare ale PSD şi progresiştilor nu şi-au depus încă propunerile la BP.

Instituţia Avocatul Poporului este condusă de pe data de 3 iulie de Valer Dorneanu, adjunct al Avocat al Poporului, după ce Gheorghe Iancu a fost revocat din funcţie de plenul Parlamentului. Avocatul Poporului urmează să fie validat într-o şedinţă de plen comun a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Cele mai citite

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...

Avertizări meteo: Cod portocaliu de vânt puternic și Cod galben de viscol în mai multe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață o avertizare de Cod portocaliu pentru intensificări puternice ale vântului. Avertizarea meteorologilor este valabilă până joi...
Ultima oră
Pe aceeași temă