26.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSportPetcu: Nu mă aşteptam la aşa ceva

Petcu: Nu mă aşteptam la aşa ceva

Liderul CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, s-a prezentat, în această seară, la Direcţia de Cercetări Penale, după ce Înalte Curte a decis arestarea lui preventivă pentru 29 de zile, anunţă Mediafax.

Petcu a afirmat că este dezamăgit de hotărârea instanţei şi că nu aştepta la aşa ceva, după binele făcut „în ăştia 20 de ani”. Sindicalistul a mai spus că spera ca decizia Curţii de Apel Bucureşti să fi fost suficient de convingătoare şi „să nu se ajungă aici„.

Cred cu tărie în dreptatea mea şi sper să mă întorc cât mai repede între ai mei„, a spus Petcu.

El a adăugat că avocaţii lui nu au stabilit încă un calendar al acţiunilor juridice pentru eliberare, dar că aceştia vor face toate demersurile necesare în acest sens.

 

Cele mai citite

Estimările privind recolta de floarea-soarelui în UE scad din nou, afectate de condițiile meteo nefavorabile

Firma de consultanță Strategie Grains a revizuit în scădere prognozele privind recolta de semințe de floarea-soarelui din Uniunea Europeană pentru acest an, pe fondul...

S-a găsit soluția ca platforma X să reînceapă să funcționeze în Brazilia

Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, trebuie să achite o ultimă amendă în valoare de 10 milioane de Reais (aproximativ 1,9...

Antony Blinken acuză din nou China de sprijinirea războiului rus în Ucraina

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a reiterat acuzațiile la adresa Chinei privind susținerea "mașinii de război rusești" în Ucraina, în cadrul unei întâlniri...
Ultima oră
Pe aceeași temă