Conducerea sucursalei Electrica Galați avertizează că instalațiile ar fi distruse dacă un număr mare de consumatori ar trece pe încălzire electrică.
La Galați se poate ajunge la o situație disperată, pentru că peste 60.000 de familii ale căror apartamente sunt racordate la sistemul de încălzire centralizată ar putea rămâne în frig iarna viitoare după ce societatea de distribuție Apaterm SA a intrat în faliment, iar Romgaz și Transgaz au cerut și falimentul CET-ului, pentru datoriile de aproximativ 22,5 milioane, respectiv 5,3 milioane lei, pentru gazele furnizate pentru încălzirea orașului. De o lună și jumătate sistemul a fost oprit și peste 150.000 de gălățeni nu mai au apă caldă la robinet.
Pentru că municipalitatea nu are nici o soluție alternativă, la inițiativa filialei Cartel Alfa sindicatele au organizat ieri un marș de protest. La solicitarea Cartel Alfa, prefectul Dorin Otrocol a cerut sucursalei Electrica Muntenia Nord și distribuitorului Distrigaz Gas de France să comunice dacă infrastructura de care dispun ar suporta trecerea a zeci de mii de consumatori la încălzirea cu calorifere electrice sau cu centrale de apartament.
Încălzirea electrică ar distruge rețelele
Deocamdată, doar Electrica a răspuns solicitării Prefecturii Galați și, cum era de așteptat, răspunsul este descurajant: rețeaua electrică este dimensionată numai pentru a asigura consumurile pentru aparatura electrocasnică din casele gălățenilor, însă „excluzând categoria de receptoare electrice specifice pentru încălzirea spațiilor de locuit (precum radiatoare electrice cu ulei, panouri radiante, convectoare, centrale electrice de apartament)”. Potrivit adresei directorului Electrica Galați, Cezar Cristian, utilizarea energiei electrice și la încălzirea apartamentelor ar duce la suprasolicitarea rețelelor și în cele din urmă la distrugerea acestora. „Mai mult, trecerea la varianta de încălzire a locuinţelor pe utilizarea energiei electrice va afecta, în primul rând, instalaţiile electrice interioare (de apartament) ale consumatorilor, care nu sunt dimensionate pentru a suporta acest exces de putere absorbită.
Această creştere de putere absorbită pe reţelele electrice de distribuţie publică va conduce la afectarea componentelor reţelei: coloane de alimentare, tablouri (firide) generale, firide de distribuţie şi contorizare, cabluri subterane, cu consecinţe grave în asigurarea continuităţii în alimentarea cu energie electrică, inclusiv pentru cei cu locuinţe individuale. Totodată, ar fi necesară amplificarea puterii din posturile de transformare, prin înlocuirea transformatoarelor de distribuţie existente cu altele de puteri mai mari, precum şi înlocuirea actualilor feederi subterani de medie tensiune (pentru creştere de secţiune)”, se spune în adresa Electrica.
PROBLEMĂ. Nu există soluții
În octombrie 2014, când prefectul Dorin Otrocol a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență pentru analizarea situației termoficării, directorul prefecturii, Vasile Pârlog, atrăgea atenția că unica soluție viabilă la acest moment este încălzirea centralizată, alte variante nefiind posibile: „Indiferent ce soluție se aplică, deocamdată Galațiul nu este pregătit pentru altă variantă. Nu putem trece nici pe centrale individuale, pentru că nu avem resursa de gaz, la nivel de oraș și nu putem trece nici pe încălzire electrică, pentru că tehnic nu suntem în stare să facem așa ceva”, a spus Pârlog.