Partidul Democrat Liberal îşi exprimă regretul profund faţă de încetarea din viaţă a fostului premier britanic Margaret Thatcher, menţionând că aceasta rămâne un simbol şi un exemplu pentru orice politician de dreapta din lume, informează Mediafax.
Potrivit PDL, Thatcher a fost „un adevărat simbol al dreptei şi al luptei anti-comuniste”.
„Astăzi a încetat din viaţă un campion al măsurilor curajoase de dreapta care au condus la repunerea pe şine a Regatului Unit în momente grele ale istoriei sale. Doamna Margaret Thatcher a fost un prim-ministru care a contribuit la recăpătarea demnităţii poporului său şi a reuşit să facă din Marea Britanie una dintre cele mai puternice economii din lume. Doamna Margaret Thatcher rămâne un simbol şi un exemplu pentru orice politician de dreapta din lume”, se arată într-un comunicat PDL.
Citeşte şi: A MURIT Margaret Thatcher, „Doamna de Fier” a Marii Britanii
Democrat-liberalii afirmă că a Thatcher a fost una dintre marile personalităţi ale luptei anti-comuniste din anii ’80, alături de Papa Ioan Paul al II-lea şi preşedintele SUA Ronald Reagan.
„Ca premier al unuia dintre cele mai puternice state din lume, doamna Thatcher a fost una dintre marile personalităţi ale luptei anti-comuniste din anii ’80, alături de Papa Ioan Paul al II-lea şi preşedintele SUA Ronald Reagan. În conştiinţa poporului român, doamna Margaret Thatcher va rămâne totdeauna drept o forţă a binelui şi adevărului care a reuşit să învingă comunismul din Europa de Est”, se arată în comunicatul PDL.
Fostul premier britanic Margaret Thatcher a murit în urma unui atac cerebral, informează BBC.