Deputatul Ioan Oltean, vicepresedintele PD, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa sustinuta la Bistrita, ca PD nu ar avea rezerve in a vota cot la cot cu PSD in ce priveste motiunea de cenzura pe care pesedistii "ameninta" sa o depuna in prima jumatate a lunii septembrie. "PD se va purta ca un partid de opozitie, asa ca nu exista o rezerva in a vota cot la cot cu PSD, exista insa o mare rezerva fata de nedepunerea motiunii de cenzura. Nu ne putem pronunta pe un fapt incert", a declarat deputatul. Acesta a explicat ca nu crede ca PSD va depune pana la urma motiunea de cenzura deoarece aceasta ar putea duce la declansarea de alegeri anticipate, in urma carora majoritatea actualilor parlamentari risca sa isi piarda "fotoliile". "PD se indoieste ca PSD va reusi sa depaseasca relatiile subterane stabilite cu actualul partid de guvernamant. Chiar daca vor depune motiunea, avem rezerve ca in ziua votului toti parlamentarii PSD se vor prezenta la vot si o vor si vota. Trecerea motiunii inseamna in proportie de 70-80% organizarea de alegeri anticipate, adica incetarea mandatelor de parlamentari pentru niste politicieni care nu e sigur ca vor mai prinde astfel de functii", a declarat Oltean, adaugand ca, dupa studierea continutului motiunii de cenzura, PD va lua o decizie responsabila, pe care parlamentarii formatiunii o vor respecta in proportie de 100%, in caz contrar vor fi controlati si sanctionati. Potrivit interlocutorului, democratii nu ar accepta sa guverneze decat pentru a organiza alegeri anticipate. "Daca PD ar accepta sa guverneze, in opinia mea, primul ministru ar putea fi Vasile Blaga."