3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSportPartidul Socialist ungar, acuzat de trădare pentru că l-a invitat pe Ponta...

Partidul Socialist ungar, acuzat de trădare pentru că l-a invitat pe Ponta la Budapesta

Vicepreşedintele partidului naţionalist ungar Jobbik, Zoltan Balczo, a acuzat Partidul Socialist (de opoziţie) de înaltă trădare pentru că l-a invitat la Budapesta pe premierul Victor Ponta. Într-un discurs rostit la un miting organizat în faţa Palatului Sporturilor „Papp Laszlo” din Budapesta, unde a avut loc reuniunea Partidului Socialist ungar, Zoltan Balczo a declarat că, prin toate deciziile sale, premierul României a acţionat împotriva etnicilor maghiari, spuenMediafax.

Balczo a spus în faţa simpatizanţilor Jobbik că manifestaţia spontană este organizată pentru ca Ţinutul Secuiesc să primească autonomie teritorială.

Istvan Szavay, liderul Jobbik responsabil de comunităţile maghiarilor din străinătate, a declarat că mitingul nu este împotriva poporului român, ci „împotriva celor care trădează interesele naţiunii ungare”.

Mitingul s-a încheiat fără incidente violente.

Premierul Victor Ponta a evidenţiat sâmbătă, la Budapesta, importanţa coexistenţei paşnice a românilor şi ungurilor, într-un discurs rostit la o reuniune a Partidului Socialist ungar (de opoziţie). „Ungurii şi românii trebuie să înţeleagă că cele două ţări pot coexista ca prieteni şi pot colabora pentru viitorul comun”, a spus Ponta.

„Poate că trecutul a divizat cele două ţări, dar prezentul şi viitorul trebuie să fie împreună”, a adăugat Ponta.

Premierul României a notat că populismul, extremismul şi demagogia afectează ambele ţări, subliniind că drepturile etnicilor maghiari din România şi etnicilor români din Ungaria trebuie respectate.

Cele mai citite

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...
Ultima oră
Pe aceeași temă