3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSportPartidul Popular Maghiar din Ardeal poate fi înscris în registrul partidelor politice

Partidul Popular Maghiar din Ardeal poate fi înscris în registrul partidelor politice

Curtea de Apel Bucureşti a admis, joi, recursul Partidului Popular Maghiar din Ardeal (PPMA) la decizia Tribunalului Bucureşti prin care a fost respinsă înregistrarea partidului, astfel că formaţiunea poate funcţiona legal şi poate fi înscrisă în registrul partidelor politice, relatează Mediafax.

Preşedintele executiv al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Toro Tibor, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că decizia este „firească într-o o democraţie adevărată”.

„Curtea de Apel Bucureşti a admis, joi, recursul formulat de PPMA la decizia Tribunalului Bucureşti din luna iunie prin care a fost respinsă înregistrarea partidului nostru. În urma acestei decizii fireşti într-o democraţie adevărată, PPMA poate fi înregistrat în registrul partidelor politice. Nu a fost aşa de uşor precum ar fi trebuit să ajungem aici, dar important este că am ajuns şi la acest moment”, a spus Toro.

Sentinţa Curţii de Apel este definitivă.

Potrivit lui Toro Tibor, vineri va avea loc la Gheorgheni o şedinţă a Prezidiului Executiv al CNMT, pentru a stabili priorităţile viitorului partid înfiinţat de CNMT.

Vicepremierul Marko Bela criticase iniţiativa lui Tokes Laszlo de a înfiinţa un nou partid al maghiarilor din Transilvania, „împotriva UDMR”, afirmând că acest demers este „iresponsabil” şi ar putea destrăma politica unitară din Ardeal.

Preşedintele provizoriu al Partidului Popular Maghiar din Ardeal, Toro T. Tibor, a depus, în 5 mai, la Tribunalul Bucureşti, documentele pentru înregistrarea juridică a formaţiunii, el afirmând că partidul încearcă să umple un gol în reprezentarea comunităţii maghiare. El menţiona că acest gol nu a fost „absorbit” de celelalte formaţiuni politice maghiare, UDMR şi PCM. „UDMR şi PCM, cele două entităţi maghiare, pot să fie adversarii noştri sau partenerii noştri, depinde de ei”, arăta acesta.

Liderul maghiar spunea că formaţiunea a reuşit să strângă 29.268 de semnături, în condiţiile în care legea partidelor prevede depunerea a 25.000 de semnături ale susţinătorilor din 18 judeţe şi municipiul Bucureşti.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins, în 14 iulie, cererea privind înfiinţarea Partidului Popular Maghiar din Ardeal.

Cele mai citite

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă