4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSportParlamentarii vor pensii speciale

Parlamentarii vor pensii speciale

Senatorii și deputații încearcă să își asigure un regim de pensionare diferit de restul populației. Pe holurile Parlamentului se discută un proiect de lege privind introducerea pensiilor speciale pentru senatori și deputați. Chiar dacă nu a fost încă depus în circuitul legislativ, proiectul a fost semnat de mai mulți parlamentari și beneficiază de sprijinul PSD și UDMR, ceea ce îi asigură majoritatea necesară pentru a fi aprobat.

Proiectul nu a fost făcut public dar, potrivit unor surse, foștii parlamentari cu un singur mandat ar urma să primească, în plus față de pensie, o indemnizație de 2.000 de lei, cei care avut două mandate – 3.000 de lei, iar celor cu trei sau mai multe mandate le-ar reveni 4.000 de lei. Liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Marian Neacșu, a recunoscut că știe de existența proiectului și că îl susține. „Parlamentarii sunt printre ultimele categorii socio-profesionale care au avut drepturile de pensii tăiate și care pot reveni la normal”, a fost justificarea oferită de Neacșu. El s-a referit să avanseze sume, afirmând doar că va exista un calcul bazat pe numărul de mandate. La rândul său, Marton Arpad, vicelider al grupului UDMR, a afirmat că sprijină proiectul, pe motiv că parlamentarii își propun să reintroducă toate tipurile de pensii speciale.

O altă tentativă

Potrivit unor surse parlamentare, strategia inițiatorilor este de a aduna semnături cât mai numeroase, pentru a facilita aprobarea proiectului chiar dacă liderii politici îl vor respinge oficial, din motive de imagine.

Pensiile speciale, inclusiv cele pentru parlamentari, au fost anulate de Guvernul Emil Boc în 2010.

Parlamentarii nu sunt la prima încercare de a-și asigura o bătrânețe liniștită. Anul trecut un proiect similar cu cel discutat acum a fost inițiat de deputatul PSD Anghel Stanciu. Proiectul a fost avizat favorabil de Comisia juridică, dar s-a împotmolit în momentul în care s-a ajus la Comisia de muncă, liderii PSD repliindu-se, din motive de imagine. După ce presa a scris despre conținutul proiectului de lege, premierul Victor Ponta a declarat că nu susține reintroducerea pensiilor speciale pentru parlamentari. „Nu susţinem proiectul privind pensiile parlamentarilor. Cred că un sistem de pensii echilibrat doreşte toată lumea şi avem încă de făcut eforturi în această direcţie. Soluţia nu este să avem pensii speciale”, a declarat atunci Victor Ponta. O poziție similară a fost exprimată și de Ministrul Muncii, Rovana Plumb, la dezbaterile din Comisia de resort.

» Chiar dacă nu a fost încă depus în Parlament, proiectul a fost semnat de mai mulți senatori și deputați și beneficiază de sprijinul PSD și UDMR, ceea ce îi asigură majoritatea necesară pentru a fi aprobat.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Apple renunță la ideea abonamentului pentru iPhone. Motivele invocate de companie

Apple a renunțat la conceptul unui „abonament hardware” pentru iPhone-uri, o idee explorată încă din 2022, potrivit surselor citate de Bloomberg. Modelul presupunea ca utilizatorii...

Comete întunecate, descoperite de astronomi. Ce sunt acestea

Astronomii au descoperit două populații distincte de comete întunecate, o nouă clasă de corpuri cerești care pot ajuta la înțelegerea modului în care elementele...

Zelenski solicită din nou aderarea Ucrainei la NATO. Garanțiile de securitate oferite nu sunt de ajutor

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că eventuale garanţii de securitate europene nu vor fi suficiente pentru Ucraina, care doreşte aderarea la NATO...
Ultima oră
Pe aceeași temă