6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportParlamentarii din comisiile de buget-finanţe au aprobat bugetele a 19 instituţii

Parlamentarii din comisiile de buget-finanţe au aprobat bugetele a 19 instituţii

În cadrul dezbaterilor pe marginea anexelor la Legea bugetului de stat din comisiile de buget-finanţe au fost adoptate, fără modificări, fondurile pentru 19 ordonatori principali de credite.

Faţă de execuţia preliminată pe anul 2010, de 5.808.000 lei, bugetul Consiliului Legislativ este de 5.492.000 de lei. Consiliul Concurenţei va fi finanţat exclusiv de la bugetul de stat cu 35.316.000 de lei. Avocatul Poporului va avea la dispoziţie 5.570.000 lei în 2011, faţă de 6.027.000 lei în 2010. Cele două amendamente referitoare la creşterea bugetului acestei instituţii au fost respinse.

Bugetul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este redus cu 13% faţă de 2010, la 12.844.000 lei. „Este o formulă de avarie pentru că CNSAS administrează o arhivă de 24 de km. Lucrăm cu echipamente ce se uzează rapid, iar soluţia este digitalizarea arhivei”, a precizat preşedintele Colegiului, Dragoş Petrescu. Colegiul Naţional al Audiovizualului beneficiază de 7.990.000 de lei, sumă în scădere cu 9% mai mică faţă de bugetul pe anul în curs.

În formă nemodificată, au fost adoptate bugetele Agenţiei Naţionale de Integritate, de 13.544.000 lei, mai mic cu 14% faţă de 2010, şi al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, în cuantum 2.044.000 lei. Academia Română va primi de la bugetul de stat 245.615.000 lei, sumă ce reprezintă 73,88% din bugetul aceste instituţii. Din surse proprii, Academia estimează că va obţine în anul 2011 332.445.000 lei. ANSVSA va avea un buget de 545.995.000 lei, dintre care 495.796.000 lei de la bugetul de stat.

Înainte să se intre în dezbaterile pe anexa referitoare la Secretariatul General al Guvernului, comisiile de buget-finanţe au mai aprobat bugetele unei serii de ordonatori de credite precum Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Agerpres, Ministerul Public, Institutul Cultural Român, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Consiliul Superior al Magistraturii, Autoritatea Electorală Permanentă, Consiliul Economic şi Social şi Autoritatea Naţională de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal. Toate amendamentele privind creşterea bugetelor acestor instituţii au fost respinse.

Cele mai citite

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...
Ultima oră
Pe aceeași temă