UPDATE 14,40: Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile din 2009 va solicita din nou Parchetului o copie a dosarului întocmit de procurori pe acest subiect, informează Agerpres.
Procurorii au clasat acest dosar, dar Comisia parlamentară încă nu și-a formulat raportul final.
"S-a votat astăzi (n.r. — joi) să solicităm Secretariatului General al Guvernului detalii cu privire la destituirea și numirea de prefecți după ce domnul ministru Nica a fost demis. A mai fost votată o propunere, o revenire cu o solicitare către domnul Augustin Lazăr pentru a ne pune la dispoziție o copie după dosarul efectuat cu cercetările privind posibilitatea de fraudare a alegerilor din 2009, având în vedere poziția Consiliului Superior al Magistraturii, deciziile Curții Constituționale date în speță", a precizat președintele Comisiei de anchetă, Oana Florea, la Palatul Parlamentului.
Ea a adăugat că documentele din dosarul respectiv pot intra în posesia membrilor comisiei având în vedere faptul că aceștia nu intenționează să le dea publicității, ci doar să le folosească la concluziile ce vor fi puse în raportul final.
"Nu vrem să controlăm nici activitatea Parchetului, nici nu am avea cum. (…) Dacă avem indicii, documente sau probe depuse la comisia noastră cu privire la scrutin și la desfășurarea votului în 2009, date cu privire la ce s-a întâmplat în sufrageria domnului Oprea nu avem", a menționat ea.
Eugen Nicolicea, membru al comisiei de anchetă, a susținut că obiecțiile procurorului general cu privire la dosar nu au suport legal.
"Din răspunsul pe care ni l-a dat domnul Augustin Lazăr, din comunicatele de pe site-ul instituției și de pe Facebook-ul instituției am văzut obiecțiile domniei sale, iar comisia, prin adresa pe care a înaintat-o, a demontat punct cu punct toate obiecțiile, care sunt niște inovații ale domnului procuror general, foarte interesante, dar care nu au suport legal. CSM a dat dreptate comisiei în totalitate, a confirmat, și este scris negru pe alb, că nu ne-am depășit atribuțiile prin această solicitare", a spus Nicolicea.
Membrii comisiei au mai decis să îi solicite din nou ministrului Justiției "ca în virtutea colaborării loiale dintre instituții" să aibă o intervenție în care să clarifice această situație dintre Parchet și Parlament.
Senatorii și deputații din Comisia parlamentară de anchetă asupra alegerilor prezidențiale din anul 2009 pregătesc raportul final, informează joi Digi 24.
Până acum, Comisia nu are toate datele necesare, întrucât câteva persoane importante n-au răspuns la cererea Comisiei de a veni la audiere. Printre aceștia se numără generalul ( r ) Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, și Laura Codruța Kovesi, în prezent șefa Direcției Naționale Anticorupție.
Pentru șefa DNA, Comisia ar urma să propună chiar o sancțiune, în urma faptului că nu s-a prezentat niciodată la audiere, deși a fost invitată de mai multe ori. Kovesi ar fi urmat să clarifice dacă a fost sau nu prezentă în casa lui Gabriel Oprea în noaptea alegerilor prezidențiale.