-2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSportPalmă pentru Tăriceanu de la CCR. Șova, încă apărat de cătușe

Palmă pentru Tăriceanu de la CCR. Șova, încă apărat de cătușe

Senatul trebuie să adopte și să publice o hotărâre în cazul cererii DNA -privind reținerea și arestarea preventivă a lui Dan Șova. Recomandările Curții se opresc însă aici, nefiind prevăzut un termen în care să se -întâmple acest lucru sau vreo cheie de interpretare a votului. Despre -reluarea procedurii cu atât mai puțin, așa că Șova poate sta liniștit.

Curtea Constituțională a analizat, ieri, cele trei sesizări depuse de Președinție, CSM și PNL ca urmare a votului din Senat din 25 martie în cazul Șova și, mai ales, a modului în care acesta a fost interpretat astfel încât fostul ministru PSD să scape de o eventuală arestare preventivă.

Concret, cu unanimitate de voturi, judecătorii au respins sesizarea șefului statului, considerând că nu a fost generat un conflict juridic de natură constituțională de omisiunea Camerei Deputaților și a Senatului de a pune Statutul parlamentarilor și propriile regulamente în acord cu prevederile Constituției și cu alte decizii ale CCR. De asemenea, Curtea a respins, cu majoritate de voturi, sesizarea semnată de 43 de senatori PNL, care susțineau că Regulamentul Senatului conține prevederi neconstitu-ționale (art. 173). Motivul? Sesizarea nu mai are obiect deoarece, între timp, aleșii și-au modificat Regulamentul. În schimb, Curtea Consti-tu-țională a admis sesizarea CSM, în sensul că refuzul Senatului de a redacta și publica o hotărâre care să ateste rezultatul votului din plen a declan-șat un conflict juridic între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Senat.

Argumentele pentru care judecătorii CCR au respins sesizarea Preșe-dinției, dar au admis-o pe cea a CSM par greu de bănuit la prima vedere, clarificările urmând să vină odată cu publicarea motivării deciziei de ieri. Câteva lucruri sunt însă clare: Senatul nu are și un termen în care să publice hotărârea, CCR nu a indicat și cheia interpretării votului din 25 martie, iar reluarea procedurii nu este luată de nimeni în calcul.

Ce urmează

După ce va fi publicată în Monitorul Oficial decizia de ieri a Curții Consti-tuționale (cu tot cu motivare), Senatul ar trebui să se conformeze și să publice, la rândul său, o hotărâre-răspuns la cererea DNA în cazul Șova. Dincolo de faptul că puterea poate tărăgăna cât vrea redactarea actului, se pune întrebarea ce fel de hotărâre va fi, luând în considerare votul din 25 martie? De respingere (după prevederile Regulamentului Senatului atunci în vigoare, deși neconstituționale) sau de aprobare a cererii (după prevederile recent modificate, astfel încât să fie eliminat viciul de neconstitu-ționalitate)? Anticipând argumen-tațiile opoziției, mai mulți senatori ai puterii au luat deja, ieri, cu asalt televiziunile, pentru a spune că va fi, „evident“, o hotărâre de respingere și că nici nu se poate pune problema reluării procedurii sau măcar votului final în cazul Șova.

Odată redactată hotărârea, actul va putea fi atacat la Curtea Constitu-țională, lucru pe care liberalii au și anunțat că îl vor face. Atunci, de abia, judecătorii CCR se vor pronunța asupra modului în care Călin Popescu Tăriceanu a interpretat votul din 25 martie. Reamintim că președintele Senatului a concluzionat că solicitarea DNA a fost respinsă chiar dacă se pronun-țaseră în favoarea ei majoritatea senatorilor prezenți (79 voturi „pentru“, 67 „contra“ și cinci voturi anulate). Tăriceanu a susținut, la fel ca alți reprezen-tanți ai puterii, că ar fi fost nevoie pentru aprobare de o majoritate absolută (jumătate plus unu din numărul total al senatorilor), nu de una simplă.

Tot președintele Senatului a arătat ieri, înainte de decizia CCR, că un vot în cazul Șova nu va fi repetat, indiferent de verdictul Curții, deoarece „legea nu acționează retroactiv“. Să înțelegem, atunci, că aleșii pot aplica discreționar orice prevedere și pot nesocoti orice regulă căci, oricum, „sancțiunea“ dictată de CCR nu va putea niciodată să corecteze răul deja făcut?

Cerere de demisii

Ca urmare a deciziei de ieri a CCR, opoziția a cerut premierului Ponta și președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să demisioneze, deoarece ar avea „o agendă evidentă, străvezie, de sabotare a justiției“. Copreșe-dintele PNL Alina Gorghiu a catalogat cele întâmplate în cazul Șova drept „escrocherie politică“ și a cerut lui Tăriceanu să trimită chiar în cursul zilei de ieri hotărârea spre Monitorul Oficial.  

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă