13.2 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSportOficial SUA, în vizită la ANI. Ce a dorit să afle despre...

Oficial SUA, în vizită la ANI. Ce a dorit să afle despre activitatea Agenţiei

Horia Georgescu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), s-a întâlnit, marţi cu omologul său american, Don Fox, directorul adjunct al al Biroului de Etică din cadrul Guvernului Federal al SUA, se arată într-un comunicat remis, miercuri, redacţiei.

Pe agenda discuţiilor din cadrul întâlnirii, au fost abordate teme precum transparenţa declaraţiilor de avere şi de interese, identificarea punctelor comune ale celor două instituţii omoloage, rezultatele obţinute de ANI în materia prevenirii şi combaterii corupţiei prin mijloace administrative, sistemul sancţionator al conflictelor de interese în România şi Statele Unite.

În urma dezbaterilor, „directorul adjunct al Biroului de Etică din Statele Unite a apreciat pozitiv activitatea şi impactul ANI în consolidarea climatului de integritate în România”, se mai arată în comunicat.

Dezbaterile au avut loc în prezenţa conducerii ANI,  a inspectorilor de integritate, precum şi a reprezentanţilor Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti.

Instituţia reprezentată de Don Fox este o instituţie autonomă, cu competenţe similare Agenţiei Naţionale de Integritate, parte a ramurei executive din cadrul Guvernului Federal al Statelor Unite ale Americii. Atribuţiile principale ale Biroului de Etică includ prevenirea conflictelor de interese, elaborarea politicilor publice privind sistemul de declarare a averilor, pregătirea profesională a celor 6.000 de consilieri de etică din sistemul public.

Inspectorii guvernamentali din cadrul Biroului de Etică efectuează investigaţii în urma apariţiei articolelor de presă sau ca urmare a sesizărilor făcute de persoane fizice sau juridice. Biroul de Etică Guvernamentală funcţionează la nivelul administraţiei Statelor Unite din 1978.

Cele mai citite

Un taximetrist a fost bătut de doi clienți, care i-au furat mașina

Doi bărbați au fost arestați preventiv după ce, în urma unui conflict cu un șofer de taxi care a refuzat să îi transporte în...

Arabia Saudită condiționează relațiile diplomatice cu Israelul de „crearea unui stat palestinian”

Prinţul moştenitor şi lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a afirmat miercuri că ţara sa nu va stabili relaţii diplomatice cu...

Primăria Capitalei va autoriza lucrările la Planșeul Unirii după primirea documentației de la Primăria Sectorului 4

Municipalitatea va da autorizaţie pentru lucrările la planşeul de la Unirii când va primi toată documentaţia de la Primăria Sectorului 4, a anunţat primarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă