O firmă din judeţul Dolj a fost sancționată cu o amendă de 35.000 lei pentru că a poluat pârâul Teslui şi Valea Scheaua, un afluent al acestuia, cu dejecţii provenite de la o fermă de vaci.
"Angajaţii Secției de Gospodărire a Apelor Dolj s-au deplasat imediat la faţa locului unde au constatat că, într-o secţiune, exista un peşte mort care a fost prelevat împreună cu proba de apă şi, în următoarea secţiune, în aval, sub un pod s-au mai găsit şi alţi peşti morţi de mici dimensiuni. În urma analizelor probei de apă efectuate în Laboratorul Administraţiei Bazinale de Apă Jiu s-a determinat că, în apă, nu sunt produse petroliere", a precizat Camelia Barbuţu, purtător de cuvânt al Administraţiei Bazinale de Apă Jiu.
Administratorul societăţii care deţine ferma de vaci ar fi recunoscut că apa pârâului a fost polută de lucrătorii lui, iar drept urmare firma a primit o amendă de 35.000 lei.
În plus, reprezentanţii ABA Jiu i-au impus administratorului societăţii să igienizeze cursul de apă.