3.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSportNu văd de ce nu am păstra parteneriatul PDL cu preşedintele României,...

Nu văd de ce nu am păstra parteneriatul PDL cu preşedintele României, spune Boc

Emil Boc a afirmat că va decide care va fi cea mai oportună poziţie pentru el în cadrul PDL după Consiliul Naţional de Coordonare din 5 martie, dar s-a pronunţat pentru păstrarea parteneriatului PDL cu şeful statului, soluţia care s-a dovedit optimă din 2004 încoace, informează NewsIn.

Boc a afimat că decizia privind o nouă candidatură a sa la şefia PDL o va lua după şedinţa CNC din 5 martie precizând că nu se pronunţă mai devreme pe acest subiect deoarece nu doreşte ca acesta să interfereze cu activitatea guvernamentală. „N-am vrut să pun până acum accent pe viaţa de partid în detrimentul muncii de zi cu zi privind soarta României şi a românilor”, a declarat Boc, joi, pentru postul public de televiziune.

Preşedintele PDL a susţinut că succesele partidului în perioada în care l-a condus s-au datorat faptului că s-a consultat constant cu echipa de conducere. „Am condus partidul ca o echipă şi nu ca o persoană solitară ce ia decizii fără acordul colegilor. De aceea nu am greşit. Pentru că atunci când asculţi mai multe minţi ai toate şansele să fie mai bună. La fel am condus şi Guvernul. Nu poţi să construieşti în faţa intereselor echipei din care faci parte (…) Am fost o echipă, suntem şi vom fi o echipă pentru că împreună am câştigat toate bătăliile din 2004, de când sunt la conducerea partidului, împreună cu colegii şi în parteneriat cu preşedintele României. Nu văd de ce acum nu am putea păstra acelaşi parteneriat şi să găsim cea mai bună soluţie pentru partid”, a afirmat Boc.

Pe de altă parte, Boc a lăsat să se înţeleagă că va decide ce-şi doreşte pentru sine în partid în funcţie de modul în care va decurge Consiliul Naţional de Coordonare din 5 martie precum şi perioada imediat următoare declanşării oficiale a competiţiei interne. „Nu am fost niciodată omul care să mă leg de o funcţie sau să aspir cu o dorinţă nemărginită la o anumită poziţie. Voi vedea exact care este cea mai bună poziţie după ce voi declanşa competiţia internă în urma CNC”, a spus liderul pedeliştilor.

Întrebat dacă nu a simţit vreodată că este sacrificat de către partid şi că acesta i-ar fi dator, Emil Boc a răspuns: „Ştiţi vorba aceea… Nu întreba ce a făcut partidul pentru tine, întreabă-te ce poţi tu face pentru partid. Cred că este valabil şi pentru mine acest lucru”.

Cele mai citite

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...
Ultima oră
Pe aceeași temă