Ca in fiecare an, in aceasta perioada se face raportul Freedom House (FH) care va aparea in primavara anului viitor. Ca in fiecare an, au loc consultari informale intre cei care fac rapoarte de tara, la Bruxelles, la Washington, la Londra. Ca atare, desi departe de casa, in ultimele saptamani am luat intens pulsul ei.
Concluzia este foarte clara. Niciodata nu a existat o distanta asa de mare intre cum e perceputa tara in exterior, unde castiga clar in diverse evaluari, de la BERD la FH la UE, si cum se simte ea in interior. Ianuarie 2007 devine o certitudine pe zi ce trece, imaginea noastra externa e foarte buna pentru ca faptele ne plaseaza obiectiv bine, dar cutia mea de mesaje abunda de scrisori care mi se plang de noul regim, ca promoveaza numai rude si prieteni, ca mediile publice s-au schimbat foarte putin fata de cum se spera, ca reforma educatiei e o mare ipocrizie, ca reforma sanatatii e ratata etc. Probabil ca au dreptate corespondentii mei. Unde gresesc e in proportia lucrurilor. Cu tot clientelismul, erorile si imperfectiunile, exista un curs pozitiv al tarii, datorita unor nuclee de reforma, de economie sanatoasa, datorita aurei de spatiu UE care deschide diferite oportunitati.
De ce ne simtim asa de prost daca o ducem asa de bine? Intrebarea e intemeiata. Un motiv e isteria intretinuta de interesele unor patroni de presa asociati cu PSD. Cu ajutorul unor analisti semidocti si neonesti, acestia au intretinut luni de zile perceptii invalidate de realitate, cum ar fi ca raportul de tara va fi prost sau ca actualul regim e la fel de corupt precum cel vechi. Inca din luna ianuarie, presa apropiata de PSD a avut sarcina sa gaseasca, si daca nu, sa inventeze motive de frictiune intre Tariceanu si Basescu, si intre partidele Aliantei.
Asta ne duce la al doilea motiv, care e mai serios si de fond. Activitatea de a plasa creditul la sine si blamul la parteneri a inceput foarte devreme si a devenit repede, pentru unii politicieni de la putere, activitatea principala. Nici ei, nici consilierii lor nu se pricep la politici publice, si nici nu-i intereseaza. La ce se pricep este sa arunce vina unii pe altii, sa incrimineze oameni, sa faca gasti si conspiratii. Au mai facut asta inainte si se cunosc intre ei ce le poate pielea. Ca atare, la guvern inca din ianuarie erau unii convinsi ca presedintele le va asculta telefoanele si va cauta primul prilej sa le franga gatul. La Cotroceni s-a constituit de foarte devreme opinia ca liberalii au mari intelegeri ascunse cu PSD. Totul a crescut dincolo de orice control, dar chiar la ora asta unii banuiesc intelegeri mai stranse cu PSD decat exista de fapt, iar altii intentii de secesiune din PNL mult mai avansate decat sunt in realitate. Faptele nu conteaza, materia primara de lucru nefiind realitatea, ci neincrederea, atribuirea propriilor rele intentii celorlalti.
Chestia asta, exagerata intr-o presa care percepe in general disproportionat ce se petrece, o presa latina, deloc rece si analitica, are o consecinta cruciala. Anume, contribuie decisiv la crearea panicii, de parca barca sta sa se scufunde. Daca barca e in vreun pericol real, e din cauza acestor miscari, nu din alte cauze. Esecul se profileaza numai pentru ca preocuparea atribuirii esecului absoarbe toata energia politica. Se repeta povestea din 1997-2000, desi atunci economia si nivelul de trai scadeau, iar azi cresc. Comportamentul identic al unor actori incapabili sa invete duce la repetarea situatiei in conditii foarte diferite si asistam la constructia sociala a unui esec perfect evitabil.
Washington D.C., 29 noiembrie 2005
