1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSportNăstase: UDMR este unul dintre vagoanele unui tren care merge spre o...

Năstase: UDMR este unul dintre vagoanele unui tren care merge spre o prăpastie

Adrian Năstase spune că „UDMR este unul dintre vagoanele unui tren care merge spre o prăpastie” şi că această formaţiune are de ales între a rămâne la guvernare sau a se alătura „opoziţiei unite”, ceea ce ar reprezenta „un element important pentru participarea la un guvern comun”, potrivit Mediafax.

Prezent duminică în localitatea prahoveană Vălenii de Munte, unde se desfăşoară cursurile Universităţii de Vară „Nicolae Iorga”, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a catalogat UDMR drept „un partener minor” ale cărui voturi contează în coaliţia aflată la guvernare doar atunci când este vorba despre moţiuni de cenzură.

„O să vedem cât de mult acceptă UDMR ca PDL să întindă coarda în relaţiile din interiorul coaliţiei. Practic, UDMR pare, cumva, un partener minor, un partener care este luat în calcul doar pentru voturile la momentul în care se pune în discuţie o eventuală moţiune de cenzură. Deci ei contează doar din punct de vedere aritmetic în momentul de faţă, pentru că toate proiectele PDL-ului în acest moment vizează, pe de o parte, scoaterea lor din zonele de finanţare”, a spus Adrian Năstase.

El a susţinut că înfiinţarea unui minister unic pentru fondurile europene „scrurtcircuitează Ministerul Mediului, care era principalul minister de sprijin financiar, în mod indirect, pentru UDMR” şi că în ceea ce priveşte Ministerul Sănătăţii, condus tot de UDMR, acesta gestionează doar zece la sută din fondurile alocate sistemului sanitar, restul de 90 la sută fiind gestionat de Casa naţională de Asigurări de Sănătate, condusă tot de PDL.

„UDMR este la guvernare doar în mod artificial, în condiţiile în care, în mod evident, există o nemulţumire tot mai puternică. (…) Este evident că ei sunt cu spatele la zid în ideea de a accepta măsurile pe care Traian Băsescu şi PDL doresc să le impună în toamnă inclusiv în ceea ce priveşte votul prin corespondenţă pentru cei din străinătate”, a mai spus Năstase.

Preşedintele CN al PSD a apreciat de asemenea că având în vedere măsurile luate de actualul Guvern, „UDMR este unul dintre vagoanele unui tren care merge spre o prăpastie” şi că situaţia s-ar putea schimba dacă în această toamnă Uniunea s-ar alătura „opoziţiei unite”.

Cele mai citite

Cel mai mare operator nuclear din lume, pregătit să revoluționeze piața energetică românească

EDF Trading intră pe piața de energie din România, înainte de liberalizarea din 2025 Divizia de trading a gigantului francez de stat Électricité de France,...

Plăți duble pentru 200.000 de pensionari în decembrie

Casa Națională de Pensii Publice estimează că sunt sute de mii de dosare restante, la nivel național Aproximativ 200.000 de pensionari din România vor primi...

Operațiunea Școala: 50 de percheziții în dosare de trafic de droguri în mediul școlar din Iași, București și alte orașe

Procurorii au identificat 40 de făptuitori, majoritatea elevi și studenți din județul Iași. Cel mai tânăr consumator are 13 ani Procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri...
Ultima oră
Pe aceeași temă