Moţiunea de cenzură intitulată „Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate”, a fost respinsă, miercuri seară, după ce nu a fost întrunit numărul de voturi „pentru” – 236.
În total, au fost depuse 216 voturi dintre acestea, 212 voturi au fost „pentru” moţiunea de cenzură şi 4 „împotrivă”.
Numai cinci dintre parlamentarii puterii şi-au exprimat opţiunea prin vot. Deputatul PDL Mircia Giurgiu a declarat că a votat „pentru”, adăugând că moţiunea de cenzură a opoziţiei, deoarece considera că trebuie discutat în Parlament Codul Muncii. Acesta a precizat că ar putea fi exclus din partid, susţinând că va „activa ca deputat independent”.
Opoziţia a anunţat că noul Cod al Muncii va fi contestat, joi, la Curtea Constituţională.
Crin Antonescu a declarat, miercuri seară, după vot, că „aritmetica era previzibilă” dar că „până la urmă România va avea o guvernare normală, cu un prim ministru şi cu un ministru de externe” .
Emil Boc a declarat, după votul de miercuri seară, că respingerea moţiunii de cenzură „este o nouă bătălie câştigată pentru reformarea statului”, prin adoptarea Codului Muncii. De asemenea, Boc a declarat că nu se teme de decizia opoziţiei de a constesta Codul Muncii la CC. În ceea ce priveşte votul deputatului PDL Mircia Giurgiu, Boc a afirmat că acesta „va fi exclus din partid”.
Întrebat dacă va demisiona din funcţia de premier, Emil Boc a declarat că „joi am şedinţă de Guvern şi nu voi intra în jocurile presei”.
Roberta Anastase a declarat că „rezultatul era de aşteptat. Mai mult, având în vedere numărul mic de voturi, putem considera că România are nevoie de un nou Cod al Muncii.”
Potrivit Constituţiei, dacă nu s-a reuşit demiterea Guvernului prin moţiune de cenzură, noul Cod al Muncii este considerat adoptat iar aplicarea lui devine obligatorie pentru Guvern. În cazul în care preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate, dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.
După ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pe Codul Muncii, în data de 8 martie, parlamentarii PSD, PNL şi PC au depus moţiunea de cenzură intitulată „Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate”, semnată de 210 parlamentari USL, care a fost citită săptămâna trecută în plenul reunit.