Cabinetul Boc a fost salvat de 8 voturi, după ce moţiunea de cenzură a picat cu 228 de voturi „pentru”. Opoziţia avea nevoie de 236 de parlamentari de partea sa pentru a da jos Guvernul. Astfel, Cabinetul rămâne în funcţie şi Legile austerităţii sunt adoptate.
Mai mulţi deputaţi din arcul guvernamental au votat pentru moţiunea de cenzură, printre aceştia figurând Daniel Oajdea, Teo Trandafir de la PDL, sau Ioan Munteanu şi Tudor Ciuhodaru de la UNPR, potrivit NewsIn. Şi Silviu Prigoană, care a fost până de curând membru PLD, este posibil să fi votat împotriva Guvernului.
Pedeliştii care au votat pentru moţiune au fost aplaudaţi de opoziţie. Teo Trandafir a ţinut câteva secunde bilele în aer şi le-a introdus apoi râzând. După ce şi-a exercitat votul, Teo a aplaudat şi s-a îmbrăţişat şi cu reprezentanta PSD Aura Vasile. De la independenţi au votat pentru moţiune Eugenia Barna, Ioan Munteanu, Tudor Ciuhodaru, Adrian Mocanu.
Dezbaterea şi votul moţiunii s-au defăşurat printre huiduieli şi acuze acide. Încă de la primele cuvinte rostite de la tribuna Parlamentului de şeful Guvernului, parlamentarii opoziţiei au început să vocifereze, să fluiere şi să strige „Hoţii”, încercând astfel să întrerupă discursul premierului. La dezbaterea moţiunii asistă, de la balcoanele sălii de plen, circa 100 de persoane, care agită hârtii pe care stau scrise mesaje precum: „Votaţi moţiunea”, „Ruşine, Boc”.
Pe acest fundal sonor, premierul i-a acuzat pe parlamentarii opoziţiei că protestează astfel deoarece îşi pierd privilegiile şi pensiile „de lux”.
„De ce plângeţi după pensiile dvs. domnilor parlamentari din Opoziţie? Plângeţi pe umeri pensionarilor obişnuiţi, iar acum vă agăţaţi cu toate puterile de pensiile dvs. de lux”, a declarat premierul. „Atitudinea dvs. spune totul despre dvs. şi despre modul prin care vă apăraţi până în ultima clipă cu dinţii privilegiile”, a continuat el, referindu-se la intenţia opoziţiei de a ataca la CCR legea care prevede recalcularea pensiilor de lux.
„E important ca cetăţenii României să ştie că acest guvern a tăiat pensiile de lux. Iar atitudinea dumneavoastră, dragi colegi ai Opoziţiei, spune totul despre cum vă apăraţi privilegiile”, a spus Boc în timp ce era huiduit. Discursul său a fost întrerupt de sală şi a fost nevoie de intervenţia preşedintelui Senatului pentru a face linişte.
„Fără aceste măsuri, alternativa este incapacitatea de plată a ţării”, a subliniat Boc, după care a trecut la a acuza greaua moştenire a guvernării Tăriceanu. „Guvernanţii din 2008 ne-au lăsat şi fără bani şi datori”, a adăugat acesta.
„România consumă mai mult decât produce”, a spus vehement premierul. „PSD a şantajat PNL în 2008, iar PNL ca să rămână la putere, a făcut pomeni. Acum vin şi ne dau lecţii de morală”, a continuat acesta.
„În 2009 tot dumneavoastră aţi fost cei care aţi căzut un guvern. Nu se mai poate cu privilegiile în România. Înainte de a tăia pensiile oamenilor obişnuiţi am tăiat pensiile de lux. Am ales să nu majorăm taxele în România. Am ales răul cel mai mic. E foarte uşor să te împrumuţi. E foarte uşor să vinzi BCR-ul ca să dai apoi pomeni electorale. Dar este şansa noastră să reuşim. Ceilalţi v-au oferit ani în şir avantaje materiale otrăvite”, a tunat Boc.
„Nu ştiţi pentru ce lege introduceţi moţiunea. Habar nu aveţi pe ce lume trăiţi!”, a acuzat premierul, susţinând că PSD a amestecat cele două legi pe care a introdus moţiunea. „Aceasta moţiune este un plagiat dintr-un articol al doamnei Ioana Ene, paragrafe luate cu copy paste. Aceşti oameni vor să conducă ţara”, a continuat premierul. Nu s-a oprit aici. A acuzat PSD de ipocrizie, atacând pe Victor Ponta. „Tot textul este plin de injurii. Nu aveţi nicio soluţie!”
„Ştiu că pentru dumneavoastră din Opoziţie ar fi simplu să ajungem în incapacitate de plată. Ştiu că asta vă doriţi. Deschideţi ochii la ceea ce se întâmplă în lume, în Europa. Această moţiune de cenzură trebuie respinsă, pentru a merge spre liman”, a spus pe final, Boc.
Ponta: Domnule Boc, cred că sunteţi căzut în cap!
După discursul premierului, a venit rândul preşedintelui PSD, Victor Ponta, să ia cuvântul.
„Moţiunea este aprobată în stradă. Răspunsul Puterii actuale este dată prin jandarmi care îi agresează pe manifestanţi. Toată lumea ar vrea să o întrebe pe doamna Anastase dacă mai vrea să dărâme gardurile Palatului Parlamentului. Cei de la Putere ne-au făcut o analiză a textului, ne-au acuzat de plagiat. Dar despre ce vorbim aici? Aţi venit să le tăiaţi oamenilor salariile, pensiile, ajutoarele sociale. Moţiunea noastră dacă trece, oprim un genocid social. Domnul Boc e un simplu executat. Cel care trebuia să vină în Parlament este preşedintele Băsescu. Nu e normal să batem câinele pentru că stăpânul vrea să ne facă rău!”, a spus Ponta.
„O să votăm această moţiune pentru toţi pensionarii din România. Toţi vor fi afectaţi. Domnule Boc, părinţii dumneavoastră nu sunt pensionari de lux, dar le tăiaţi şi lor pensia”, a adăugat acesta. „Domnule Boc, cred că sunteţi căzut în cap. Îmi tăiaţi mie pensia? Despre ce pensii vorbim?. Vreau să votăm această moţiune pentru profesorii care au fost umiliţi. Le reproşez profesorilor că l-au trecut pe Funeriu, clasa. Aş vrea să votăm această moţiune ca să nu tăiem salariile militarilor, jandarmilor, poliţiştilor”, a acuzat preşedintele PSD.
Antonescu: Băsescu e un dictator
La rând a urmat liderul PNL, Crin Antonescu: „România nu are conducători. Români are la Cotroceni un om care din plin, e un dictator. Prin mentalitate, prin comportament. Numai un dictator poate hotărî de unde, cât şi ce se taie, fără să se consulte cu propriul guvern, cu mediul de afaceri, cu nimeni. Numai un dictator poate face asta. Avem acest dictator care se substituie Guvernului, care ne spune cine e gras, cine e slab. Avem acest om cocoţat la Cotroceni pe un maldăr de bani, de linguşeli ale profesioniştilor odei”, a spus Antonescu.
„Avem noi oare guvern atunci când picior de premier nu a fost zărit după discursul preşedintelui din 6 mai? Avem oare ministru de Externe?”, s-a întrebat retoric, Antonescu. „România e singura ţară în care preşedinţii afirmă că au luat decizii sub influenţa băuturilor alcoolice, în care miniştrii afirmă că au minţit. Domnule Berceanu, sunteţi aici? Omul acela de la Cotroceni e totul în România, dar e nimic în afara ei”, a adăugat preşedintele PNL.
Opoziţia i-a cerut lui Boc să-şi scoată sepepiştii afară din sală
Parlamentarii PSD au acuzat marţi, în timpul discursului lui Boc, exercitarea de presiuni asupra persoanelor care huiduiau discursul primului-ministru, după ce au surprins o persoană care purta uniformă de poliţist filmându-i pe aceştia din balconul de la sala de plen.
Parlamentarii PSD din sala de plen s-au arătat contrariaţi când au observat că, dintr-unul dintre balcoanele de la sala de plen, o persoană care purta uniformă de poliţist îi filma pe sindicaliştii care huiduiau discursul premierului şi care se aflau în balconul de vizavi.
Deputatul Radu Moldovan şi senatorul Dan Şova au alergat pe holurile Parlamentului pentru a-l legitima pe cel care filma cu o cameră de mână.
În momentul în care social-democraţii îl chestionau pe acesta, unul dintre liderii sindicatului ProLex a încercat să-l disculpe, afirmând că este membru de sindicat şi că imaginile nu sunt destinate intimidării sindicaliştilor care îl huiduiau pe Boc. Între cele două părţi a avut loc un schimb de replici acide.
„Ia mâna de pe mine. Eu sunt deputat, Radu Moldovan, şi vă aştept pe hol să discutăm”, a spus Moldovan.
El a fost completat de senatorul Dan Şova: „Ce căutaţi dumneavoastră să filmaţi aici? Domnul care a filmat nu are nicio autorizaţie. Dumneavoastră aţi filmat oamenii care huduiau Guvernul”.
Ulterior, Şova a afirmat că „poliţistul” se ascunde, nedorind să ofere informaţii cu privire la prezenţa sa în Parlament, dar şi să se legitimeze.
El a spus că aşteaptă ca forţele de ordine să identifice acea persoană.
„Nu, nu facem nicio presiune. Noi am venit din partea organizaţiei sindicale”, a replicat vicepreşedintele ProLex, în dialogul cu cei doi parlamentari.
„Era o persoană îmbrăcată în poliţist despre care noi spunem că nu era poliţist şi care filma pe cei care vociferau împotriva premierului, probabil să le facă dosare. Vreţi să ameninţaţi oamenii cu filmele. Ăsta este un stat totalitar, un stat poliţienesc”, a continuat senatorul Dan Şova.
În final, parlamentarii PSD au predat camera de filmat secretarilor generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, Gheorghe Barbu şi Ioan Morar.
Discursuri, discursuri, discursuri:
Cezar Preda (PDL): „Le mulţumesc colegilor iniţiatori de moţiune că au stat în sală cât şi-au ascultat proprii şefi. Apoi au plecat la restaurant. Spunea un şef de partid că nu mai are nevoie de aprobare aici, în Parlament, că o are în stradă. Ce naşte din pisică şoareci mânăncă. La fel le mulţumeau şi acum 20 de ani, minerilor. Noi intrăm astăzi în istorie. Nu lungind facultatea, nu pupând posterioare ajungi să fii politician. L-am auzit pe domnul Crin Antonescu că vrea să conducă singur această ţară. Aţi înfiinţat deja o funcţie în Senat: cea de senator la fără frecevenţă. Nu e prea mult? Nu murim de grija lui 2012 sau 2014”.
Radu Berceanu (PDL): „Acum 20 de ani pe vremea CPUN am sperat că demagogia va fi mai redusă în Parlament. M-am înşelat. Eu, inginer şi în calitatea mea de inginer, am să vă dau câteva cifre concrete. Am văzut că e preocupare pentru achiziţiile publice. Vă spun mai întâi despre cele care nu au fost publice. Bechtel, Sidex, fregatele engleze. Altele nu sunt nici acum cunoscute. La Băneasa, domnul Voiculescu, are 200.000 de metri pătraţi închiriere cu un dolar/metru pătrat. Din 2008 mai are cineva un contract acolo pe 25 de ani, pentru terminal de aviaţie, cu 2,4 dolari/metru pătrat. Tot atunci a luat şi Blue Air, cu 1,5- 2,2 dolari/metru pătrat. Metroul pe vremea PSD a dat tot ce se putea obţine ca venituri proprii – Sindomet, ca aceia să le dea cui trebuie. Tot ce înseamnă butic, publicitate, pe 10 ani s-a dat fără licitaţie. Metroul nu ia aproape nimic, nici nu prea ştie ce se întâmplă acolo. A venit PNL, tot prin Sindomet, a dat Zoom TV, toate monitoarele unei firme, Monopoly Media, domnului Vîntu. Întrebaţi-l pe domnul Atanasiu cum a dat Aviaţiei Utilitare vreo opt hectare la Băseasa şi apoi mai vorbim despre cinstea partidului”.
„Domnul Antonescu ar trebui să vină la muncă. Eu am avut onoarea să fiu coleg de Guvern cu domnul Antonescu sub mandatul lui Radu Vasile. Şi la patru săptămâni îl întreba premierul: Măi Crinule, de data asta pe unde ai fost? La Ulan Bator, domnul prim-ministru. Cu echipa de lupte, îi răspundea domnul Antonescu.. Şi ce am făcut acolo? îl întreba Radu Vasile. Nimic. Că îi mai creştem, spunea domnul Antonescu. Există înregistrări la Guvern. Mi-a plăcut partea cu politica externă a domnului Antonescu. Dacă o să înveţe cât de cât şi-o limbă străină, va fi prin apropierea domnului Baconschi”.
Aura Vasile (PSD): „Domnule Boc, sunteţi un om terminat. Veţi intra în cărţile de istorie ca cel mai slab premier. Din aceste cărţi vor învăţa fiicele dumneavoastră la şcoală. V-aţi bătut joc până şi de părinţii dumneavoastră cărora le-aţi tăiat pensiile. Aţi făcut numai ce v-a dictat şeful de la Cotroceni care vă va arunca în curând la lada victimelor sale de serviciu”.
Crin Antonescu (PNL): „Pentru domnul Cezar Preda şi domnul Berceanu, în legătură cu frecvenţa mea. Faptul că dumneavoastră repetaţi de fiecare dată, când vă sar in ochi, acest lucru pentru mine este reconfortant deoarece dovedeşte că nu aveţi nimic altceva de făcut. Nu am să dau socoteală nimănui. Aşa rar cum trec pe aici, o simţiţi”.
Ludovic Orban (PNL): „Hoţul strigă hoţii. Ştiu că vă stau ca un os în gât pentru că, deşi am fost viceprimar general al Capitalei, spre deosebire de şeful vostru, nu mi-am repartizat nicio casă din fondul public de case. El a ales. A ajuns preşedinte şi azi eu sunt împroşcat cu noroi. Spre deosebire de mulţi dintre colegii dumneavoastră, dupa 20 de ani de carieră publică, locuiesc într-un apartament cu patru camere”.
Puiu Haşotti (PNL): „Când aud de şpagă mă gândesc automat la domnul Berceanu.”
Vasile Blaga (PDL): „Din păcate, moţiunea a fost scrisă în bătaie de joc. Într-o moţiune în care se discută despre fondurile publice, PSD a fost destul de prost inspirat să o citească. Vorbiţi în moţiune de instituţii care nu există: Ministerul Dezvoltării Durabile. Dacă vă referiţi la Ministerul Dezvoltării Regionale, sunteţi rău intenţionaţi. Aţi avut un secretar de stat foarte bun.”
Călin Popescu Tăriceanu (PNL): „Numele meu a fost pronunţat astăzi de prea multe ori ca să tac. Aş începe printr-o butadă. Pentru că din discursurile din partea Puterii a rezultat un lucru. Dacă în perioada în am guvernat noi a fost atât de rău, iar acum e atât de bine, de ce am ajuns să fie acum atât de rău, iar atunci atât de bine. Eu şi colegii mei ar fi trebuit să ne băgăm undeva sub bănci, pentru că am îndrăznit să mărim salariile şi pensiile. Chiar dacă am fi putut să le lăsăm bani, chiar ar fi fost păcat. Suntem mândri cu colegii mei că am putut să investim în dezvoltarea României. Am venit să-i pun o întrebare lui Boc, căruia nu pot să-i spun domn, ci de un biet activist de partid, la şcoala UTC. Este ruşinos că avem un asemenea premier. Preşedintele îi dă peste mânuţe, colegii de guvern, peste picioruţe, iar el, săracul nu ştie ce să facă. În toamnă, ne aşteptăm obligatoriu la o majorare a impozitelor şi probabil se va recurge la o nouă tăiere a salariilor şi pensiilor. Guvernul e incapabil să repornească şi să-şi dea demisia. Economia românească e precum o lămâie pe care Guvernul o stoarce”.
Elena Udrea: „Aţi preferat să tocaţi banii din privatizarea BCR, domnule fost premier Călin Popescu Tăriceanu!”. În sală încep huiduielile, Geoană e nevoit să lanseze un apel la linişte. „Vă rog să păstrăm o temperatură temperată”, a spus şeful Senatului.
Borbely Laszlo: „Când iei o decizie, îţi asumi răspunderea. Noi ne-am respectat cuvântul dat timp de 20 de ani. Dacă descentralizarea pe care o aşteptăm de 20 de ani… în sfârşit, a pornit ceva. Dacă în lunile următoare descentralizarea nu va continua, dacă nu vom restructura agenţiile, dacă nu vom reuşi până la finele anului să rezolvăm această decizie pe care am luat-o, în ceea ce mă priveşte, la 31 decembrie, voi lua decizia potrivită. Decizie care înseamnă şi demisia din Guvern, e o decizie personală, fiecare trebuie să-şi asume responsabilitatea, să stea drept.” (Sursa: Realitatea.net)
Istoricul celei de-a patra moţiuni de cenzură
Moţiunea de cenzură a PSD a fost depusă după ce Guvernul şi-a angajat răspunderea, în 7 iunie, pentru două proiecte de lege prin care salariile bugetarilor sunt reduse cu 25 la sută, iar pensiile cu 15 la sută. Documentul, depus de PSD în aceea zi, a fost semnat de 120 de parlamentari ai PSD şi are titlul „Opriţi genocidul social!”.
În text se apreciază că reducerile de salarii şi pensii nu reprezintă „soluţia corectă”, se impută faptul că, de fapt, „cancerul bugetar” este reprezentat de „clientela portocalie”, se face referire la „dictatura cu repetiţie” şi se exemplifică criza multiplă – economic, socială, politică şi morală – prin care Guvernul Boc 3 şi-a continuat „opera ediţiilor sale anterioare”.
Totodată, se precizează că încrederea naţiunii în Guvern a dispărut şi că măsurile de austeritate decise de Guvern nu sunt unele anticriză, ci unele pe care le-ar face „un chirurg măcelar”. În acest sens, preşedintele Băsescu şi premierul Boc sunt acuzaţi că au procedat „cam ca nişte clone ale doctorului Ciomu”, tăind masiv ca să oprească hemoragia.
Textul moţiunii de cenzură a fost citit pe 9 iunie în plenul reunit al celor două Camere.
În cazul asumării răspunderii de către Guvern, Constituţia prevede că Executivul va fi considerat demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea proiectului de lege, a fost votată de majoritatea senatotilor şi deputaţilor. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor.
Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Astfel, pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată, ar fi necesare 236 de voturi „pentru”, din totalul de 471 de parlamentari.
Grupul PDL are, la Cameră, 126 de membri (inclusiv Silviu Prigoană, care a demisonat din partid), PSD-PC – 94, PNL – 54, UDMR – 22, Minorităţi – 18, Independenţi – 16, fără apartenenţă la un grup parlamentar – 4.
Grupul PDL are, la Senat, 52 de membri, PSD-PC – 43 (între care şi Cătălin Voicu, aflat în arest preventiv), PNL – 22, UDMR – 9, Grupul Mixt – 10.
Dacă toţi cei de la PSD-PC şi PNL vor fi prezenţi şi vor vota moţiunea de cenzură, ar avea 212 opţiuni „pentru”. Astfel, pentru adoptarea moţiunii ar mai fi necesare 24 de voturi.