1.3 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSportMoștenirea Bica: Conducerea ANRP nu vrea să plătească pentru „ce au furat...

Moștenirea Bica: Conducerea ANRP nu vrea să plătească pentru „ce au furat alţii”

Cei trei membri ai conducerii Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților şi-au prezentat demisia invocând pericolul că ar putea fi puşi să plătească amenzi de zeci de mii de euro pentru neplata de către instituţie a titlurilor de despăgubire în termen de 30 de zile. Preşedintele ANRP, George Băeşu, spune că ar fi nedrept să plătească pe „ce au furat alţii”.

Citește și: Cazanciuc: Vom vedea dacă e o problemă de lege sau de practică neunitară la ANRP

În memoriul transmis premierului sunt prezentate demisiile președintelui ANRP și celor doi vicepreședinți. „Cred că suntem singura instituție din România împotriva căreia există mii de procese în cadrul cărora cetățenii cer amendare pentru neplata sau pentru neemiterea de titluri de despăgubire. În condițiile Legii contenciosului administrativ, suntem în situația în care instanțele ne aplică amenzi nu pentru faptul că nu am face bine ce facem, ci pentru că nu facem în 30 de zile. Cu alte cuvinte, ajungem noi, cei care am descoperit mizeria din domeniul retrocedărilor, să plătim pentru că alții au furat cât au putut din acest domeniu, oamenii nemulțumiți au făcut procese în instanță, iar instanțele astăzi amendează pe cei care nu sunt în stare ca, în 30 de zile de când apare o hotărâre, să fie în executare”, a susținut Băesu.

El a mai spus că membrii conducerea ANRP se află în situația de a plăti amenzi de zeci de mii de euro pentru că nu au știut să fie "Supermeni".

Citește și: Care sunt motivele pentru care a demisionat președintele ANRP

În memoriul obținut de jurnaliștii de la Hotnews.ro, conducerea ANRP reclamă că începând din anul 2012 conturile instituției au fost blocate prin executări silite, pentru că nu a acordat despăgubirile dispuse de instanțe, în condițiile în care în ultimii cinci ani, Ministerul Finanțelor Publice nu a alocat decat 20-25% din suma necesară despăgubirilor privind imobilele naționalizate de comunisti. În acest moment, președintele și vicepreședinții ANRP sunt vizați de cereri de amendare în peste 150 procese.

În replică, Victor Ponta a precizat că i-a „rugat” pe demisionari să aștepte până miercuri, când se va încerca să se găsească o soluție la această problemă în condițiile în care „oamenii au dreptate să nu lucreze în condițiile astea”.

Jaful care nu se mai termină la ANRP

ANRP este una dintre instituțiile din subordinea Guvernului în care scandalurile și ilegalitățile au curs în lanț timp de ani de zile. Instituția care trebuie să dea înapoi proprietățile celor care le-au fost confiscate abuziv de către comuniști încearcă să recupereze acum milioane de euro încasate ilegali de samsarii imobiliari. Băeșu susține că cei care au înșelat instituția au fost ajutați de executori judecătorești, unii au obținut mai multe despăgubiri în baza unor retrocedări ilegale, alții au primit despăgubiri supraevaluate – cum este cazul prezentat de procurorii DNA în dosarul în care este implicată și fosta șefă DIICOT, Alina Bica precum şi soţul Elenei Udrea. Alții au luat bani fără a avea acte care să dovedească că sunt într-adevăr foști proprietari.

Mai mult, în aprilie 2013, Curtea de Conturi a României a constatat că ANRP a analizat dosarele de despăgubire „pe considerente politice sau de oportunitate", iar valorile de despăgubire „au fost stabilite după bunul plac al evaluatorilor independenţi şi în folosul exclusiv al solicitanţilor”.

Citește și: Președintele ANRP și-a dat demisia. Cum reacționează Ponta și ce conține memoriul trimis Guvernului

Auditorii Curţii de Conturi a României au descoperit la ANRP că, între 2007 şi 2012, „nu au existat criterii în baza cărora să fie repartizate dosarele pentru a fi analizate de consilieri". Fostul vicepreşedinte al instituţiei, Virgil Remus Baciu, condamnat și arestat ulterior la trei de închisoare pentru luare de mită, a recunoscut că repartizarea de soluţionare a dosarelor s-a făcut uneori ,,pe considerente politice sau de oportunitate”. De asemenea, nu a existat un termen stabilit de lege sau în procedura de lucru în cadrul căruia să fie redactate deciziile şi să fie transmise beneficiarilor.

Evaluatorii angajati de ANRP au efectuat evaluari ce depășesc cu mult realitatea, prin estimarea valorilor pe baza anunțurilor din ziare (ipotetice și nereale).

Cele mai citite

Derby-ul serii în Liga Campionilor: Bayern Munchen-Paris Saint-Germain 1-0

Bayern Munchen a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0, marţi seara, pe Allianz Arena, într-un meci din etapa a cincea a Ligii...

Jair Bolsonaro ar putea fi inculpat pentru participare activă la un proiect de lovitură de stat împotriva succesorului său Lula da Silva

Fostul preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro "a participat activ" la un proiect de lovitură de stat menită să împiedice revenirea la putere a...

Marea Britanie a făcut primul pas pentru eliminarea definitivă a fumatului

Legea care vizează transformarea treptată a Regatului Unit într-o ţară fără fumat a depăşit marţi o primă etapă în parlament, unde a fost adoptată...
Ultima oră
Pe aceeași temă