UPDATE Grațierea este condiționată de achitarea în termen de 2 ani de la data aplicării actului de grațiere a obligațiilor civile și cheltuielilor judiciare la care persoana a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă.
UPDATE Se grațiază în întregime pedepsele aplicate persoanelor care au împlinit vârsta de peste 70 de ani, au decis senatorii juriști. .
UPDATE Fostul președinte Traian Basescu a intervenit în apărarea femeilor condamnate: "Să le lăsăm pe cele care au comis acte de corupție, au luat mită într-un minister…poate am eu o sensibilitate aparte pentru femei, e cunoscută”.
UPDATE Traian Băsescu: „Pe mine m-a oripilat ce ați făcut acum opt luni când ați băgat o femeie la arest. Regimul penitenciar al femeilor în România este îngrozitor. Băgați-le la pușcărie mai puțin decît pe bărbați". Comentariul a fost făcut în timpul dezbaterilor privind grațierea femeilor care au copii în întreținere.
"Daca pasiunea este sa fie tratate ca barbatii rezolvati problema, dar o femeie trebuie sa tratata altfel decat barabtii mai ales cand e vorba de pentienta. O femeie care are in intretinere un copil de pana la 14 ani, acel copil sigur are nevoie de mama. Pe mine m-a oripilat ce ati facut cand o femeie gravida in 8 luni ati bagat-o in beciul domnesc. Daca asta vreti sa fie abordarea fata de femeie, faceti o tara de procurori! Eu tin foarte mult la acest amendament, dar cred ca regimul penitenciar al femeilor este ingrozitor. Bagati-le mai putin in puscarie decat pe barbati", a spus senatorul PMP.
"O femeie care a luat mita intr-o primarie nu zic sa nu fie condamnata dar copilul acela merita sa aiba copilul alaturi la fel ca cel al unei mame care a fluierat in biserica" a spus Basescu.
În replică, șeful Comisiei Juridice, Șerban Nicolae, i-a spus că responsabilitatea era la mama care putea sa nu ia mita.
Senatorii din comisia juridică au votat o serie de amendamente la legea grațierii, inițiată de Guvern. Vor fi grațiate în întregime pedepsele până la trei ani – nu cinci ani așa cum propunea Guvernul – și parțial, cu trei ani, pedepsele de până la 10 ani inclusiv. La ședință a participat și ministrul Justiției Tudorel Toader, care a susținut grațierea doar a pedepselor de până la cinci ani.
Ce au votat senatorii juriști:
(1) Pedepsele cu închisoarea, stabilite prin hotărâri definitive, se grațiază după cum urmează:
a. în întregime, pedepsele de până la trei ani, inclusiv;
b. in parte, cu trei ani, pedepsele cu închisoarea aplicate de instanțele de judecată mai mari de trei ani dar care nu depășeșsc zece ani.
(2) Nu se grațiaza pedepsele cu închisoarea a caăror executare a fost suspendată condiționat sau sub supraveghere, potrivit legii
Discuțiile au pornit de la un amendament al fostului președinte Traian Băsescu. Fostul președinte a propus grațierea în întregime a pedepselor de până la zece ani inclusiv.