8.2 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăSportMircea Geoană plânge pe umerii alegătorilor de la Dăbuleni

Mircea Geoană plânge pe umerii alegătorilor de la Dăbuleni

După ce a rămas fără funcţia de preşedinte al senatului, Mircea Geoană s-a întors la Dăbuleni, în colegiul electoral în care a fost ales. A susţinut un discurs în faţa oamenilor din localitatea, dar nu şi-a anunţat, clar, viitorul politic aşa cum spunea miercuri.

El s-a rezumat să spună doar că în România „e nevoie de o nouă forţă politică” şi va face tot posibilul să îi atragă de partea sa pe cei care vor să-l susţină într-un astfel de proiect.

Geoană a fost întâmpinat la Dăbuleni de aproximativ 100 de persoane care îi strigau numele. „Aceasta este familia mea”, le-a spus Geoană alegătorilor.

Senatorul a susţinut un discurs în faţa acestora, reamintind că „PSD a făcut un cadou puterii”, renunţând la funcţia de preşedinte al Senatului.

„A da puterii actuale a doua funcţie în stat e o greşeală politică. Cea mai mare problemă nu este destinul PSD sau destinul meu, ci este destinul României în ansamblu. Suntem în cel mai dificil şi păcătos moment de la căderea comunismului”, şi-a început Geoană discursul, după care a început să vorbească despre problemele ţării, precum şomajul, scăderea economiei în general şi proasta guvernare a actualei puteri.

Senatorul independent i-a invitat încă de ieri pe jurnalişti la Dăbuleni dacă vor să afle ce va face în continuare, după excluderea din PSD şi îndepărtarea de la şefia Senatului.

„Mâine sunt la Dăbuleni. Vă invit pe toţi la Dăbuleni pentru un discurs important. Veniţi la Dăbuleni şi aflaţi acolo”, le-a spus el jurnaliştilor, care îl întrebau ce şi-a planificat din punct de vedere politic.

Cele mai citite

Atac cu cuțitul la Tel Aviv. Patru persoane au fost rănite, iar atacatorul a fost eliminat

Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, marți la Tel Aviv într-un atac cu cuțitul al cărui autor a fost ucis, au...

Schimbări la Washington, noi perspective la Moscova: Rusia vede o posibilitate de dialog cu SUA

Ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a declarat că venirea la putere a noului președinte al SUA deschide posibilitatea unei îmbunătățiri a...

Consumul de suplimente alimentare, un obicei al românilor: 90% le folosesc constant

Peste 90% dintre români declară că utilizează suplimente alimentare în mod constant, a afirmat consilierul prezidențial Diana Păun, în cadrul celei de-a X-a ediții...
Ultima oră
Pe aceeași temă